8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAudi investeşte 24 miliarde de euro pentru a dezvolta noi modele

Audi investeşte 24 miliarde de euro pentru a dezvolta noi modele

Audi va investi 24 de miliarde de euro în următorii cinci ani pentru a dezvolta noi tehnologii şi pentru a extinde producţia, cu două miliarde mai mult decât era prevăzut în planul iniţial de investiţii, cu scopul de a depăşi liderul pieţei auto de lux, BMW, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax.

Compania germană a anunţat că vrea că investească 4,8 miliarde anual în următorii cinci ani pentru producţia unor noi modele şi dezvoltarea de tehnologii, în creştere faţă de planul anterior de investiţii, care prevedea cheltuieli de 4,4 miliarde de euro anual în acest scop.

Audi, divizie a constructorului auto german Volkswagen, plănuieşte să aloce 70% din suma totală de investiţii, adică 16,8 miliarde de euro, pentru producţia unor modele noi, cum ar fi vehiculul utilitar sport Q1.

De altfel, Audi intenţionează să crească numărul de modele din portofoliu de la 50, câte are în prezent, la 60 până în 2020.

Audi ocupă locul al doilea în clasamentul producătorilor de maşini de lux la nivel mondial, după BMW şi are ca obiectiv devansarea competitorului său până în 2020. De altfel, Audi a redus diferenţa faţă de BMW în ceea ce priveşte vânzările în primele 11 luni ale anului.

Decalajul dintre livrările din primele 11 luni ale BMW şi Audi a scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 43.000 de unităţi, de la 54.000 de unităţi. BMW a vândut 1,63 milioane de automobile, iar Audi 1,59 milioane de maşini în intervalul ianuarie-noiembrie.

Audi estimează că vânzările din acest an vor depăşi cifra record de 1,7 milioane de unităţi.

Creşterea bugetului pentru investiţii la divizia Audi reprezintă o parte din programul de investiţii al Volkswagen, în valoare totală de 85,6 miliarde de euro, prin care producătorul german încearcă să devanseze Toyota, lider al vânzărilor auto la nivel global.

Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă