16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialAusteritate în... Arabia Saudită!

Austeritate în… Arabia Saudită!

Rusia, care şi-a văzut reduse masiv  veniturile petroliere din cauza scăderii preţurilor, a ieşit la rampă şi acuză Arabia Saudită că destabilizează piaţa mondială de petrol.

Arabia Saudită a crescut în acest an producţia sa de petrol la 1,5 milioane barili pe zi, destabilizând „eficient” situaţia pe piaţa mondială a petrolului – a declarat ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, citat de TASS. Numai că şi în Arabia Saudită se resimt urmările scăderii preţurilor aurului negru. Luni, Riadul anunţa o creştere masivă a preţului benzinei într-una dintre ţările unde acesta era cel mai mic din lume. Câteva ore după ce anunţase un deficit bugetar record în 2015, Arabia Saudită a decis luni, 28 decembrie, creşterea cu cel puţin 50% a preţului carburanţilor. De asemenea, vor fi revizuite subvenţiile la diesel şi produselor petroliere, dar şi pentru apă şi electricitate. Confruntat cu prăbuşirea cursurilor petrolului, în scădere cu peste 60% din vara anului 2014, regatul saudit a adoptat bugetul pe 2016 cu un deficit prevăzut de 79,3 miliarde euro.

După un consiliu de miniştri prezidat de regele Salman, autorităţile de la Riad au anunţat măsuri de austeritate pentru anul viitor, un program pe cinci ani pentru reducerea subvenţiilor pentru preţurile la apă şi produsele petroliere. Gigantul petrolier Aramco a anunţat, la rândul său, închiderea imediată a staţiilor service până luni la miezul nopţii pentru a permite reluarea vânzărilor, marţi,  cu noile preţuri. Consiliul de miniştri a precizat că această creştere a preţului carburanţilor este destinat adaptării la preţurile de pe piaţa internaţională. În regiunea Golfului, preţurile benzinei sunt printre cele mai mici din lume.

Piaţa asiatică

În Europa şi în Asia, acțiunile au căzut, luni, în comerţul diminuat al aceastei perioade de vacanţe, într-un număr de centre financiare, afectate de prăbuşirea preţurilor petrolului şi de preocupările în privința creşterii chineze şi a finanţelor, doi dintre principalii factori de îngrijorare din acest an. Doi indici bursieri din China au scăzut cu 2,6% şi 2,9%, iar preţul Brentului şi al brutului uşor american a căzut cu 2%.

În timp ce majoritatea băncilor care gestionează Camerele de Comerţ din Europa erau afectate, iar pieţele din Londra închise, repercusiunile s-au răsfrânt asupra unei game largi de active, antrenând căderea dolarilor australian şi canadian cu circa o treime şi scăzând randamentul obligaţiunilor.

Beneficiile în întreprinderile industriale chineze în noiembrie au scăzut cu 1,4% în raport cu anul trecut, pentru a şasea lună consecutiv, alt semn că motorul principal din lume al creşterii economice din timpul ultimului deceniu este „pulverizat”, arată analistul  Naeem Aslam de la Ava Trade. El a precizat că „supracapacitatea şi scăderea preţurilor producţiei afectează eforturile guvernului chinez şi acesta nu poate găsi o soluţie pentru a opri tendinţa, iar imaginea va continua să se deterioreze”.

Căderea preţurilor petrolului apasă asupra inflaţiei la scară mondială şi reduce aşteptările pe termen lung privind o creştere a acestor preţuri care afectează randamentele obligaţiunilor pe termen mai mare. Totul tinde să atragă investitorii spre pieţele obligaţiunilor, în detrimentul burselor. 

Cele mai citite

Ajutorul pentru Ucraina produce divergențe între România și SUA. Președintele Iohannis ar ceda un sistem Patriot dar vrea ceva “în schimb”

Președintele României, șeful Senatului, șeful Guvernului și ministrul Apărării au opinii divergente cu privire la cererea formulată de Statele Unite ca România să cedeze...

Cum alegi un Volvo XC 60 de vânzare, în leasing, de la o agenție cu experiență

Experiența de cumpărare a unei noi mașini poate fi foarte interesantă, deoarece oferte sunt pretutindeni. Piața de profil este suprasaturată de oferte și...

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă