10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialAustria :Zeci de mii de oameni au manifestat în favoarea migranților

Austria :Zeci de mii de oameni au manifestat în favoarea migranților

Câteva zeci de mii de oameni au participat sâmbătă după-amiază la Viena la o manifestație în favoarea migranților, Austria fiind o importantă țară de tranzit și de primire a refugiaților în Europa centrală, informează AFP.

Mulțimea — 60.000 de oameni, potrivit organizatorilor, "peste 20.000", potrivit poliției — s-a strâns în fața gării de Vest, prin care trec zilnic mii de migranți în drumul lor către Germania. Format la inițiativa câtorva zeci de asociații și organizații neguvernamentale care oferă ajutor migranților, sub lozinca "Bun venit refugiaților!", cortegiul a coborât pe principala arteră comercială a capitalei austriece, Mariahilferstrasse, și s-a oprit în fața parlamentului.

"Toți refugiații sunt bine veniți, prea puțin contează că au fugit din cauza războiului sau a persecuțiilor", a declarat un purtător de cuvânt al colectivului pentru o politică umană a azilului. Pentru această ocazie, artera Mariahilferstrasse a fost decorată cu peste 2.000 de portrete ale unor migranți, pentru "a da un chip cifrelor". Nu au fost semnalate incidente, menționează AFP.

Festivitățile urmau să continue în cursul serii în Piața Eroilor, din centrul Vienei, printr-o serie de "concerte ale solidarității", și la care urmau să cânte "diva cu barbă", Conchita Wurst, și Zucchero. La eveniment, urmează să ia cuvântul președintele austriac Heinz Fischer potrivit Agerpres.

Cele mai citite

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă