20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialAutorii atacului armat din Bangladesh proveneau din familii înstărite. Unul dintre jihadiști...

Autorii atacului armat din Bangladesh proveneau din familii înstărite. Unul dintre jihadiști era fiul unui politician local

Autorii atacului armat care a avut loc, vineri seara, în restaurantul din capitala statului Bangladesh, Dhaka, erau tineri educați, care proveneau din familii înstărite. Unul dintre jihadiștii care au ucis 20 de ostatici era fiul unui politician local, informează AFP, citat de Agerpres.

Imtiaz Khan Babul, politician local, s-a declarat șocat să afle că fiul său, Rohan, a fost implicat în luarea de ostatici, potrivit BBC.

„Nu ne-am imaginat niciodată aceasta”, a declarat Babul, membru al partidului aflat la putere Awami League. El a explicat că fiul său dispăruse de câteva luni. Dar „nu exista nimic în casă, cărţi sau altceva, care să lase să se înţeleagă că el se îndrepta în această direcţie. Nu am avut habar”, a spus politicianul. 

Ministrul de interne Asaduzzaman Khan a explicat, pentru AFP, că atacatorii sunt departe de stereotipul voluntarului provenit dintr-un mediu sărac şi radicalizat în şcolile religioase (madrasa). 

Citește și: Atentat Bangladesh: Unul dintre bărbații uciși de forțele de ordine ar fi fost confundat cu un atacator

În atacul desfășurat de forțele de ordine, după mai multe ore în care oamenii din restaurant au fost ținuți ostatici, au fost uciși șase tineri. Poliția a anunțat, luni, că este posibil ca unul dintre ei să fi fost ucis din greșeală, în timpul schimbului de focuri cu forțele de ordine.

Printre ceilalți cinci figurează un licenţiat al unei universităţi private bine cotate în ţară, un student de 18 ani al unei şcoli de prestigiu, un educator de 26 de ani la o grădiniţă şi fiul lui Babul. 

Politicianul a povestit că, după dispariţia fiului său, el şi-a împărtăşit neliniştea prietenilor săi. „Când îmi căutam fiul, am descoperit că numeroşi alţi băieţi dispăruseră. Băieţi foarte instruiţi, provenind din familii bune, instruite, copii cu profesiuni liberale, funcţionari”, spune el. „Le împărtăşesc durerea. Nu ştim ce s-a petrecut”, a adăugat politicianul îndurerat. 

Citește și: UPDATE. Bangladesh: Doi suspecți, arestați în legătură cu atacul armat din Dhaka

Încercările grupărilor jihadiste precum Stat Islamic de a recruta tineri proveniţi din clasa mijlocie vor complica eforturile guvernului pentru eradicarea extremismului, estimează AFP. 

Bangladesh-ul neagă prezenţa grupării Stat Islamic în ţară, în pofida revendicării ultimului atac şi a difuzării fotografiilor celor cinci tineri înarmaţi de către agenţia de presă Amaq, apropiată grupării teroriste. 

Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Presiunile asupra prețurilor la energia electrică au afectat veniturile Hidroelectrica

Veniturile Grupului Hidroelectrica au înregistrat o reducere de 22 la sută pentru primul trimestru al anului 2024, comparativ cu primul trimestru al anului 2023,...
Ultima oră
Pe aceeași temă