10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAutorităţile germane au anunţat că ofiţerii de poliţie din Berlin vor fi...

Autorităţile germane au anunţat că ofiţerii de poliţie din Berlin vor fi înarmaţi cu mitraliere în zonele concertelor de Revelion

Autorităţile germane au anunţat că vor consolida securitatea în Berlin cu ocazia festivităţilor de Revelion, în urma atacului cu camionul ce a avut loc săptămâna trecută, înarmând forţele de ordine cu mitraliere şi securizând zonele concertelor, informează France24, citat de Mediafax.

”Anul acesta, vom plasa bariere de ciment şi vom poziţiona vehicule înarmate la intrările” din jurul Porţii Brandenburg, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Berlin.

În timp ce numărul ofiţerilor de poliţie ce va fi desfăşurat se va apropia cifrei din anul 2015, aproximativ 1.000, ”cel puţin unii dintre aceştia vor avea asupra lor mitraliere”, a adăugat acesta. Cei care vor participa la festivităţi nu vor avea voie să aibă asupra lor rucsace sau genţi de dimensiuni mari.

Totodată, toate tipurile de materiale pirotehnice şi periculoase, precum sticlele, vor fi interzise în cadrul evenimentului de sâmbătă, unde se aşteaptă să participe mii de persoane

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă