20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialAviația americană a ucis 64 de civili în Irak și Siria în...

Aviația americană a ucis 64 de civili în Irak și Siria în ultimul an

64 de civili au fost uciși în raiduri ale aviației americane în Irak și Siria între 20 noiembrie 2015 și 10 septembrie 2016, a anunțat miercuri statul-major al armatei SUA într-un comunicat, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Potrivit armatei, 24 de bombardamente au provocat pierderi în rândul civililor. "În fiecare din cazurile prezentate astăzi (miercuri), examinarea a arătat că, deși au fost luate toate precauțiile posibile, iar loviturile au fost în conformitate cu regulile conflictelor armate, au fost pierderi în rândul civililor", a recunoscut un purtător de cuvânt al Comandamentului central (CENTCOM), colonelul John Thomas, într-un comunicat.

La 20 noiembrie, cinci civili au fost uciși în apropiere de Deir ez-Zor, în estul Siriei, după ce au pătruns într-un sector în care un avion american deschisese focul. Alți 10 și-au pierdut viața la 5 martie în apropiere de Mosul, în nordul Irakului, într-un raid care viza o poziție deținută de organizația Stat Islamic (SI).

Ultimele informații ridică la 119 morți bilanțul pierderilor civile provocate de aviația americană cu începere din 2014, a precizat un alt purtător de cuvânt al CENTCOM.

Noul bilanț nu ține cont de raidul efectuat la jumătatea lui iulie în apropiere de Manbij, în Siria, care, potrivit mai multor organizații neguvernamentale, a făcut zeci de victime, a adăugat el, menționând că o anchetă este în curs de desfășurare.

La sfârșitul lui octombrie, Amnesty International a anunțat că 300 de civili au fost uciși în ultimii doi ani de coaliția sub comandament american.

De la 2 noiembrie 2015, armata americană a efectuat 12.354 de lovituri aeriene asupra unor poziții deținute de Stat Islamic, dintre care 6.992 în Irak și 5.362 în Siria, mai scrie Reuters.

Cele mai citite

Permise de conducere „originale”, vândute pe rețelele de socializare. Trei indivizi au fost reținuți

Trei bărbaţi care promiteau doritorilor de pe reţelele de socializare permise de conducere „originale”, contra unor sume de bani cuprinse între 600 şi 1.200...

Luxemburg: Expoziție dedicată aportului Familiei Regale la aderarea României în NATO și Uniunea Europeană

În seara de miercuri, 22 mai, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au avut bucuria unei frumoase și emoționante întâlniri cu comunitatea de români...

Dănuţ Coman și-a găsit echipă! Va conduce o fostă campioană a României

Dănuţ Coman este noul președinte al formației de ligă secundă C Argeş, după ce Consiliul Local Piteşti a aprobat propunerea făcută de primarul municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă