12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAvionul dispărut: Robotul submarin nu a depistat nicio urmă a zborului MH370

Avionul dispărut: Robotul submarin nu a depistat nicio urmă a zborului MH370

Robotul submarin trimis pentru a sonda, într-o zonă limitată, fundul Oceanului Indian în căutarea epavei avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, a cercetat două treimi din suprafaţă în zadar, au anunţat luni autorităţile australiene.

"Bluefin-21 a cercetat aproximativ două treimi din suprafaţa zonei delimitate", a afirmat Centrul comun de coordonare a agenţiilor (JACC), care se ocupă de organizarea căutărilor zborului MH370. "Nimic nu a fost găsit pentru moment", a precizat Centrul, potrivit Mediafax.

Robotul cercetează o zonă restrânsă, delimitată graţie captării semnalelor compatibile cu cele emise de bateriile unei cutii negre. Zona se situează la circa 1.700 de kilometri nord-vest de Perth, oraş situat pe coasta occidentală a Australiei. Aceste semnale au fost captate în urmă cu mai multe zile, de sateliţi şi vapoare care participă la operaţiunile de căutare, înainte de descărcarea probabilă a bateriilor emiţătoare ale cutiilor negre.

Bluefin-21, care are forma unei torpile de cinci metri lungime, a efectuat în aproape o săptămână opt scufundări şi a coborât dincolo de adâncimea maximă (4.500 de metri) recomandată de fabricanţi. Luni, a avut loc cea de-a noua scufundare. La suprafaţă, circa zece avioane militare participă la operaţiunile de căutare, ajutate de 11 nave.

Zeci de rămăşiţe au fost reperate în urmă cu aproape trei săptămâni cu ajutorul satelitului, dar niciuna dintre cele recuperate nu aparţine epavei vreunui avion.

Premierul australian Tony Abbott a declarat săptămâna trecută că cercetările cu robotul submarin nu vor dura decât câteva zile, aproximativ o săptămână.

Zborul MH370 asigura legătura între Kuala Lumpur şi Beijing când a dispărut, pe 8 martie, de pe ecranele radarelor civile, la o oră după decolarea din capitala malaysiană. Avionul transporta 239 de persoane şi circumstanţele dispariţiei sale rămân necunoscute. În funcţie de datele satelitare strânse, experţii cred că aparatul s-a scufundat în sudul Oceanului Indian, în largul coastei de vest a Australiei.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă