16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialAyatollahul Ali Khamenei vrea diplomaţie cu tiruri de rachete

Ayatollahul Ali Khamenei vrea diplomaţie cu tiruri de rachete

Tirurile de rachete ale Iranului, condamnate de puterile occidentale, sunt indispensabile pentru a însoţi diplomaţia şi dialogul, a estimat miercuri Ghidul Suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, informează AFP, potrivit Agerpres. Aceste declaraţii constituie un răspuns la un recent tweet al fostului preşedinte iranian moderat Akbar Hashemi Rafsandjani, în care acesta a scris: 'Lumea de mâine este cea a dialogului, nu a rachetelor'. 

'Duşmanii noştri îşi întăresc constant capacităţile militare şi de rachete, iar în această situaţie cum se mai poate afirma că timpul rachetelor a trecut?', a afirmat Ghidul Suprem al Iranului, în timpul unei întrevederi cu reprezentanţii clerului, la Teheran. 'În această lume, care seamănă cu o junglă, dacă Republica Islamică ar încerca doar calea negocierii, a comerţului, tehnologiei şi ştiinţei, fără a avea puterea de a se apăra, chiar şi ţările mici ar îndrăzni să ameninţe Iranul', a subliniat Khemenei. 

Aceasta 'nu vrea să însemne că suntem împotriva negocierilor, ci că trebuie să negociem ferm şi cu vigilenţă, pentru a nu fi înşelaţi', a adăugat el. Potrivit Ghidului Suprem, 'în lumea complicată de astăzi şi de mâine, trebuie să folosim toate mijloacele politice, economice, sociale şi de apărare pentru a întări poziţia Iranului'. 

SUA, Franţa, Marea Britanie şi Germania au estimat luni că recentele tiruri de rachete balistice iraniene contravin rezoluţiilor ONU, invitând Consiliul de Securitate să se sesizeze cu privire la această încălcare. Aceste ţări afirmă că unele tipuri de rachete iraniene sunt capabile să transporte arme nucleare, ceea ce autorităţile politice şi militare de la Teheran dezmint în mod categoric. 

SUA au impus noi sancţiuni după recentele tiruri ale Iranului, care reiterează că şi-a exercitat dreptul şi că aceste tiruri vor continua şi chiar se vor intensifica, în scop 'disuasiv'. Ghidul Suprem avertizează în mod regulat împotriva riscurilor de 'infiltrare' străină în ţara sa, după încheierea, în iulie 2015, a unui acord pe marginea programului nuclear iranian între Teheran şi marile puteri, acuzate printre altele, în special SUA, că nu îşi respectă angajamentele. 

Cele mai citite

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă