17.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialBăile Tuşnad: Acord privind cooperarea între etnicii unguri din Voivodina şi guvernul...

Băile Tuşnad: Acord privind cooperarea între etnicii unguri din Voivodina şi guvernul de la Budapesta

Liderul Alianţei Ungurilor din Voivodina Istvan Pasztor premierul ungur Viktor Orban au declarat că au ajuns la un acord asupra cadrului şi conţinutului cooperării dintre Guvernul Ungariei şi etnicii unguri din Voivodina din Serbia, a anunţat duminică Biroul şefului Executivului, informează Mediafax.

Amândoi au salutat volumul mai mare de fonduri prevăzut în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020, destinate finanţării dezvoltării unor proiecte de către etnicii ungurii din Voivodina şi creşterii oportunităţilor unor afaceri interfrontaliere.

Orban şi Pasztor s-au întâlnit la Băile Tuşnad, în partea centrală a României, a declarat Bertalan Havasi. Ei au căzut de acord asupra celor mai importante aspecte în politica de dezvoltare şi implementare a proiectelor susţinute în comun, a adăugat acesta.

 

 

Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Elevi de la Colegiul de Informatică din București au câștigat Marele Premiu la concursul internațional NASA

O echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society”. În...

România, a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la europarlamentare

România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia,...
Ultima oră
Pe aceeași temă