5.5 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăSpecialPovestea unui balerin din Siria, care a luptat contra Statului Islamic prin...

Povestea unui balerin din Siria, care a luptat contra Statului Islamic prin dans: Puteți să ucideți oameni, dar nu mă puteți opri să dansez

Ahmad Joudeh, un palestinian apatrid, a făcut față războiului interminabil din Siria prin dans, deși a primit mai multe amenințări cu moartea. Până acum șase luni, balerinul preda lecții de dans copiilor orfani din Damasc. Acum, debutează pe scena Operei Naționale din Olanda și studiază la Academia de balet din Amsterdam, scrie The Guardian.

Viața lui Joudeh s-a schimbat radical în august 2016, când un jurnalist danez a făcut un documentar despre el. În fața camerei, Joudeh a dansat pe locul fostei tabere de refugiați palestinieni, Yarmouk, acolo unde a crescut: ,,Am dansat pentru sufletele celor cinci membri ai familiei mele care au fost uciși aici.”

La scurt timp după, el a fost filmat dansând în teatrul antic roman din Palmira – situl unde, cu doar câteva luni înainte, au avut loc execuții în masă comandate de către ISIS. ,”Am dansat la Palmira, în semn de protest față de ISIS. A fost periculos și a trebuit să îndurăm o temperatură de 50 grade C. A fost modul meu de a le spune: puteți să ucideți oameni, dar nu mă puteți opri să dansez."

Documentarul i-a atras atenția lui Ted Brandsen, directorul artistic al Operei Naționale de Balet din Olanda. A decis să înființeze fundația Dans pentru Pace, pentru a-i permite lui Joudeh să emigreze în Olanda. ”Când a spus la finalul filmului că trebuie să se înroleze în serviciul militar obligatoriu de trei ani, am știut că trebuie să-l ajut” , a declarat Brandsen.

Joudeh a avut de înfruntat nu numai războiul sirian, ci și o luptă personală, în special cu tatăl lui, care i-a interzis să danseze. Dansul este un motiv de rușine în cultura din care provin, iar tatăl lui ar fi vrut să studieze limba engleză sau medicina. Joudeh a ales să danseze în secret, dar de fiecare dată când îl găsea tatăl lui primea bătăi crunte.

Tatăl și-a abandonat familia când Joudeh avea 17 ani. Tânărul a fost nevoit să muncească ca dansator și profesor, pentru a-și întreține mama și frații mai mici. A reușit să-și termine studiile în șapte ani, în loc de patru.

Când a fost filmat documentarul, Joudeh lucra ca profesor de dans. În timpul liber, ținea lecții gratuite de dans copiilor orfani și celor cu sindrom Down. Când a primit invitația să vină la Amsterdam, i-a cerut, mai întâi, acordul mamei lui, pe care nu voia să o lase singură. Dar ea l-a sfătuit să plece și să-și urmeze visul.

Joudeh joacă acum un mic rol în piesa ”Coppélia” alături de Baletul Național olandez și va dansa, în curând, într-o producție a Operei Naționale Olandeze. Banii din fondul pe care Brandsen l-a înființat pentru el îi vor asigura educația și mijloacele de trai.

Joudeh își concentrează acum toată energia în studii. Vrea să demonstreze că merită șansa pe care a primit-o. Poartă pe umeri responsabilitatea familiei și a elevilor lui din Siria. De asemenea, spune că nu va renunța niciodată la sentimentul de libertate pe care i-l oferă dansul. ,,Am fost un refugiat palestinian, născut într-o tabără și întotdeauna m-am simțit inferior altor oameni. Dar când dansez mă simt ca un rege”, a încheiat Joudeh. 

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă