21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialBarack Obama nu poate pleca din Washington, după terminarea mandatului

Barack Obama nu poate pleca din Washington, după terminarea mandatului

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat joi că este posibil să mai rămână câţiva ani la Washington pentru a-i permite fiicei sale mai mici, Sasha, să termine liceul, relatează AFP, citată de Agerpres

Întrebat, în cursul unei întâlniri cu beneficiari ai sistemului de asigurări medicale (Obamacare) la Milwaukee (Wisconsin), despre locul unde intenţionează să trăiască după ianuarie 2017, Barack Obama a vorbit despre capitala federală, cel puţin pe termen scurt. 

Ar fi tentat să se întoarcă la Chicago, oraşul unde s-a lansat în cariera politică şi unde a sărbătorit victoria din 2008? “Încă nu ne-am hotărât. Va trebui să mai rămânem (la Washington) câţiva ani pentru ca Sasha să poată termina” liceul, a răspuns el. “Este neplăcut să schimbi oraşul în mijlocul liceului”, a adăugat preşedintele american. 

La începutul lui 2017, Malia, cea mare, va merge la facultate. Sasha, în prezent la Sidwell Friends School, o şcoală privată din Washington, va mai avea doi ani de liceu până la final. 

Primul preşedinte de culoare al Statelor Unite s-a referit în repetate rânduri la dorinţa sa de a lucra cu tinerii proveniţi din rândul minorităţilor din cartierele devaforizate, unde eşecul şcolar, şomajul şi rata încarcerărilor sunt mult mai ridicate ca în altă parte, pentru ca “egalitatea şanselor să nu fie o formulă lipsită de conţinut”. 

Zvonuri insistente îi atribuie dorinţa de a preda la Columbia University (New York), unde a studiat la începutul anilor 1980. “Îmi place să predau. Contactul cu studenţii îmi lipseşte”, a declarat el pentru New Yorker în toamna lui 2014. 

În ce o priveşte, Prima Doamnă, Michelle Obama, a respins întotdeauna ideea unei cariere politice după modelul lui Hillary Clinton. “Sunt trei lucruri sigure în viaţă”, a glumit Barack Obama în urmă cu câteva săptămâni. “Moartea, impozitele şi faptul că Michelle nu va candida la Casa Albă”, a adăugat el.

Cele mai citite

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă