13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialBăsescu: O vizită a lui Ponta în Rusia, în acest an, ar...

Băsescu: O vizită a lui Ponta în Rusia, în acest an, ar fi nepotrivită

Președintele Traian Băsescu a arătat, duminică, la Digi 24, că există o intenție a Guvernului ca premierul Victor Ponta să facă o vizită în Rusia în acest an, dar ar fi ”nepotrivită”. Șeful statului a subliniat, de asemenea, că nu va face nici un demers către MAE pentru o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin.

"Știu că există o intenție a Guvernului ca premierul să facă o vizită în Federația Rusă în acest an, dar cred că, dacă ar face-o, ar fi primit cu onorurile necesare și datorate unui prim-ministru. (…) Este luată o decizie să nu aibă loc discuții politice la nivel înalt și la cel mai înalt nivel. Deci, ar fi nepotrivită. Sper să nu se materializeze, măcar și din motive de oportunitate", a spus Băsescu, conform Agerpres.

La remarca moderatorului că șeful diplomației române, Titus Corlățean, ar fi spus că Traian Băsescu și-ar dori o întâlnire la nivel înalt cu Vladimir Putin, președintele a spus că nu a făcut o astfel de solicitare și că o asemenea întâlnire ar fi "un lucru foarte rău".

"Eu nu am făcut nici o solicitare pentru o întâlnire cu președintele Putin, iar Corlățean știe foarte bine lucrul acesta, pentru că vizitele președintelui se stabilesc prin MAE. De când e PSD la guvernare, eu nu am adresat MAE solicitarea să declanșeze un proces în urma căruia să aibă loc o întâlnire a mea cu Putin. Ce-și imaginează domnul Corlățean e una și competențele dânsului în materie de politică externă au lămurit pe toată lumea, ce este real, adică nu am făcut nici o solicitare pentru o întâlnire cu Vladimir Putin este probabil. Nu va găsi nici o astfel de solicitare adresată MAE", a arătat șeful statului.

Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...
Ultima oră
Pe aceeași temă