11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialBBC: La fel ca Ungaria, SLOVENIA încearcă să limiteze intrarea de REFUGIAŢI...

BBC: La fel ca Ungaria, SLOVENIA încearcă să limiteze intrarea de REFUGIAŢI pe teritoriul ei

Slovenia ia măsuri pentru a ţine sub control fluxul de refugiaţi, ceea ce sporeşte tensiunile la frontiera dintre Slovenia şi Croaţia.

Refugiaţii trec din Serbia în Croaţia (ocolind Ungaria), iar după Croaţia încearcă să traverseze Slovenia şi Austria, având ca destinaţie finală Germania.

"Decizia Ungariei de a-şi închide frontierele contribuie, cu siguranţă, la suferinţa acestora oameni şi le prelungeşte călătoria", a declarat Babar Baloch, purtător de cuvânt regional al Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), citat de BBC.

Dar Slovenia a anunţat că va accepta intrarea pe teritoriul ei, venind dinspre Croaţia, doar a refugiaţilor care vor fi ulterior acceptaţi să intre în Austria.

Slovenia “nu poate accepta un număr nelimitat de migranţi, dacă ştie că ei nu vor putea să-şi continue călătoria”, a precizat Bostjan Sefic, secretar de stat în Ministerul de Interne al Sloveniei, citat de BBC. Potrivit acestuia, ţara vecină, Austria, ar fi anunţat că nu acceptă decât cel mult 1500 de oameni pe zi.

“Dacă noi am permite intrarea a 5000 de migranţi pe zi, asta înseamnă că în zece zile 35.000 vor rămâne în Slovenia. Ar fi inacceptabil”, a avertizat Bostjan Sefic.

Într-o singură tabără de tranzit de pe teritoriul Croaţiei, cea de la Opatovac, 5000 de persoane au înfruntat o "noapte rece", precizează BBC.

Pe de altă parte, la capătul drumului, Germania a anunţat că aşteaptă circa 800.000 de refugiaţi până la finalul anului 2015. Totuşi, estimări neoficiale susţin că numărul acestora ar putea depăşi 1,5 milioane de persoane.

Un detaliu interesant este şi modul de prezentare a informaţiilor de mai sus, de către postul britanic BBC. Pentru persoanele care vin din Orientul Mijlociu spre vestul Europei este utilizat mai ales termenul de migranţi, care se referă în special la persoane care îşi părăsesc ţara din motive economice.

Formula “solicitanţi de azil” este utilizată de BBC mult mai rar.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă