18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialBelarusul efectuează exerciţii militare la frontiera cu Ucraina

Belarusul efectuează exerciţii militare la frontiera cu Ucraina

Belarusul a început, luni, exerciţii militare cu rezervişti la frontiera cu Ucraina, în contextul în care Minskul este tot mai îngrijorat de instabilitatea din regiune şi de activitatea NATO în apropierea frontierelor sale, informează Mediafax.

Scopul exerciţiilor este “consolidarea frontierei”, a anunţat, luni, Ministerul belarus al Apărării.

Citește și: Statele Unite trimit militari şi armament în Ucraina

Exerciţiile vizează o consolidare treptată a frontierei cu Ucraina. Ministrul belarus al Apărării i-a prezentat preşedintelui Aleksandr Lukaşenko un raport în care notează o intensificare a activităţii NATO în apropiere de frontierele ţării, potrivit portalului rus.

“Cel mai bine este ca armata să se dezvolte astfel încât nimeni nici măcar să nu se gândească să ne privească chiorâş, adică forţele armate (belaruse) trebuie să fie puternice”, a declarat Lukaşenko luni.

Exerciţiile, coordonate de către adjunctul ministrului Apărării Mihail Puzikov, implică unităţi de apărare teritorială locală alcătuite din rezervişti.

“Alianţa Nord-Atlantică şi-a intensificat exerciţiile de peste o dată şi jumătate faţă de anul trecut, inclusiv prin manevre de mare anvergură în apropiere de frontiera Belarusului”, afirmă serviciul de presă al preşedinţiei belaruse.

Tot de luni, Belarusul a început, împreună cu China, exerciţii în domeniul luptei împotriva terorismului şi o competiţie pentru trupele de recunoaştere, în vestul ţării.

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă