15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialBelgienii au ajuns la un acord în privința CETA. Acesta urmează să...

Belgienii au ajuns la un acord în privința CETA. Acesta urmează să fie validat de ambasadorii statelor membre UE

Cele trei regiuni ale Belgiei au ajuns la un compromis pe tema acordului de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Canada, acord cunoscut sub numele de CETA, a informat postul public belgian RTBF, citat de Agerpres.

Premierul Belgiei, Charles Michel, a scris pe Twitter că acest act trebuie validat de toate staele din UE până la miezul nopţii.

“Toate parlamentele vor putea aproba acordul până mâine la miezul nopţii. Pas important pentru UE şi Canada”, scrie Michel.

Urmează ca acordul să fie trimis tuturor ambasadorilor statelor din blocul comunitar pentru a fi validat. 

Vineri, 21 octombrie, a avut loc reuniunea tuturor ambasadorilor statelor membre UE, iar în cadrul acestui summit a fost prezent şi premierul Canadei, Justin Trudeau. În cadrul întâlnirii s-a dezbătut un acord economic Canada-UE, însă negocierile au eşuat.

După ce România și Bulgaria și-au ridicat obiecțiile cu privire la acest tratat, în urma acordului la care au ajuns cu Canada în chestiunea liberalizării regimului de vize, toate guvernele blocului comunitar și-au dat consimțământul pentru încheierea acestui tratat, cu excepția celui belgian, care pentru acest lucru are nevoie de acordul tuturor celor cinci provincii federale. 

 

 

Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă