8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAfaceristul Beny Steinmetz a fost reținut în Israel. El este audiat de...

Afaceristul Beny Steinmetz a fost reținut în Israel. El este audiat de autoritățile judiciare israeliene într-o anchetă privind fapte de corupție legate de un proiect minier din Guinea. Miliardarul e implicat și în Dosarul Retrocedărilor

Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Israel, Beny Steinmetz, a fost reținut, luni, de polițiștii israelieni, potrivit companiei miniere BSG Resources (BSGR), informează Reuters.

Potrivit publicației The Telegraph, miliardarul care deține compania minieră a fost prins în cadrul unui scandal care a izbucnit în Guinea. Patronul firmei BSG Resources, care își petrece timpul zburând între Israel și Elveția, a fost reținut pe un aeroport israelian și dus la audieri. 

Într-un comunicat de presă, compania precizează că acțiunea vine ca urmare a unei anchete care vizează suspiciuni de mită și corupție. Potrivit sursei citate, cercetarea a fost inițiată de guvernul Guineei, în cooperare cu organizațiile de poliție din SUA, Marea Britanie și Elveția.

Potrivit sursei citate, ancheta autorităților internaționale a vizat rolul companiei BSGR într-un proiect minier de amploare din Guinea, cunoscut sub numele de Simandou, despre care se spune că este unul dintre cele mai mari depozite de minereu feros.

Astfel, în 2008, compania ar fi plătit o sumă relativ mică pentru jumătate din drepturile de expoatare asupra proiectului Simandou, pentru ca mai târziu să vândă jumătate din ele pentru 2,5 miliarde de dolari, ceea ce a fost considerată „afacerea secolului”. Însă compania și-a pierdut drepturile în 2014, după ce Guvernul Guineei a decis că firma condusă de Steinmetz a recurs la mită pentru a obține drepturile asupra proiectului de la anteriorul Executiv, acuzație negată de companie.

„Suntem ferm convinși că acuzațiile formulate de guvernul Guineei sunt lipsite de fundament și sunt o încercare sistematică a autorităților de a acoperi corupția care a înflorit în țară de mai mulți ani”, a precizat compania, într-un comunicat de presă.

The Telegraph mai precizează că reținerea lui Steinmetz reprezintă cea mai recentă evoluție în cazul proiectului Simandou. Inițial, grupul Rio Tinto a obținut drepturile de a exploata resursele din muntele Simandou, dar a pierdut jumătate dintre ele după ce Guvernul a decis că respectivei companii i-a luat prea mult pentru a demara procedurile de expoaltare. Astfel, BSGR a dobândit o parte dintre drepturi, ceea ce a determinat firma Rio Tinto să dea în judecată compania condusă de Steinmetz, pe motiv că i-ar fi furat jumătate din drepturi, pentru ca acestea să fie revândute mai târziu.

Aceeași companie, BSGR este cunoscută, în România, pentru că deține o mare parte din acțiunile unei companii internaționale care deține proiectul Roșia Montana, Gabriel Resources.

Într-o anchetă publicată de Rise Project se precizează că acționarul principal al proiectului aurifer de la Roșia Montana, grupul BSG Resources, a demarat, în 2014, o acțiune similară împotriva Republicii Guineea, țară din Africa de Vest unde i-au fost anulate două concesiuni miniere pe fondul unor grave acuzații de corupție. 

Potrivit sursei citate, lupta pentru resursele din Guineea ar fi scos la suprafață tranzacțiile oculte la care au recurs reprezentanții grupului BSG pentru a influența demnitarii din țara africană. Actorii principali din cazul Guineea ar avea legături directe cu România, mai precizează jurnaliștii RISE Project, care au analizat documentele unei anchete FBI.

Citește continuarea aici: CUM A INTRAT ACȚIONARUL ROȘIA MONTANĂ ÎN VIZORUL FBI

 

Cine este Beny Steinmetz

Benjamin (Beny) Steinmetz este unul dintre cei mai bogați oameni din Israel, cu o avere estimată la 1,2 miliarde de dolari. Are o firmă specializată în tranzacţii cu diamante și în mineritul de diamante. Are afaceri în imobiliare și ex­ploatarea petrolului.

A fost suspectat de corupție și în alte țări (spre exemplu, în Guineea, unde ar fi dat mită pentru exploatarea diamantelor), dar în România a fost inculpat în dosarul DNA Brașov al retrocedărilor din rețeaua Remus Truică – Prințul Paul. Curtea de Apel Brașov a emis și un mandat internațional de ares­tare pe numele său. Steinmetz a negat implicarea în fapte de corupție.

În România, numele său a fost legat de scandalul exploatării aurului de la Roșia Montana. El ar fi implicat și într-o afacere imobiliară din Capitală.

Tototdată, în luna august, surse RL precizau că în spatele afacerii Black Cube, firma israeliană acuzată că ar fi încercat să o spioneze pe șefa DNA, s-ar afla cunoscutul miliardar Beny Steinmetz.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă