8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialBerlinul nu se implică in operațiuni militare in Irak

Berlinul nu se implică in operațiuni militare in Irak

Participarea Berlinului la atacuri aeriene sau la o intervenţie militară terestră în Irak a fost exclusă de către ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, acetea explicând că este vorba despre o împărțire a rolurilor pe care statele aliate le au în lupta contra teroriștilor Statului Islamic.

Întrebat în cursul unei emisiuni a postului de televiziune german ARD cu privire la un angajament mai puternic al Germaniei în Irak, ministrul german a afirmat că Berlinul nu se va implica în operaţiuni aeriene şi terestre în această ţară, transmite Mediafax, care citează AFP.

În acest context, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Samantha Power, a apreciat duminică că în cazul unor atacuri împotriva Statului Islamic în Siria, Washingtonul "nu va fi singur".

Potrivit postului de televiziune CBS, ea a reamintit că Germania urmează să furnizeze arme irakienilor şi kurzilor, iar Arabia Saudită va autoriza instruirea rebelilor moderaţi sirieni pe teritoriul său.

Anterior, preşedintele american Barack Obama a declarat că Statele Unite nu vor "ezita să iniţieze acţiuni contra teroriştilor din Irak şi Siria", mai scrie Mediafax.

Grupul terorist Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria, Stat Islamic în Irak şi Levant – SI/SIIS/SIIL) ocupă vaste regiuni din estul Siriei şi din nord-vestul Irakului, unde a instituit un "califat islamic". Gruparea teroristă sunnită a decapitat doi cetăţeni americani şi un britanic.

Cele mai citite

Pe timp de război, cresc acțiunile firmelor producătoare de armament

Acțiunile unor mari companii care produc echipamente militare au crescut semnificativ, în contextul războiului din Ucraina și, mai nou, al războiului din Orientul Mijlociu,...

Ciolacu, declarații cu privire la discuțiile din Qatar

Într-o vizită oficială în Doha, capitala Qatarului, premierul Marcel Ciolacu a purtat miercuri întrevederi semnificative, conturând perspectivele de cooperare și colaborare între România și...

Un etaj al unui bloc din Craiova s-a prăbușit parțial și zeci de persoane au fost evacuate în urma unei explozii

O explozie neurmată de incendiu a avut loc, miercuri seara, la un bloc de locuinţe de tipul P+1 din municipiul Craiova, în urma căruia...
Ultima oră
Pe aceeași temă