8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialBilanțul accidentului aviatic din Canada a ajuns la șapte morți

Bilanțul accidentului aviatic din Canada a ajuns la șapte morți

Şapte persoane, printre care un celebru animator de televiziune din Quebec şi fost ministru, au murit marţi în prăbuşirea unui avion de turism, informează agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.

Avionul încerca să aterizeze pe Insulele Madeleine (Magdalen) din Golful Sfântul Laurenţiu în estul Canadei/

“Confirmăm că cele şapte persoane care se aflau la bordul avionului au murit”, a anunţat Sureté du Québec (poliţia provincială) pe Twitter. 

Un prim bilanţ anunţat de Benoit Leblanc, directorul serviciului local de ambulanţă, era de şase morţi şi un supravieţuitor “în stare critică”. 

Potrivit canalului privat TVA unde era angajat, animatorul de televiziune, fost deputat şi fost ministru federal al transporturilor Jean Lapierre se afla la bord cu soţia, doi fraţi şi sora sa. Pilotul şi copilotul aparatului de asemenea au murit. 

Familia Lapierre a plecat de la Montreal cu acest avion marţi dimineaţă pentru a ajunge în arhipelagul natal pentru înmormântarea tatălui lor, care a murit vinerea trecută, a confirmat la TVA primarul din Insulele Madeleine, Jonathan Lapierre. 

Avionul s-a prăbuşit la ora 12.30 locală (15.30 GMT), în timp ce se apropia de aerodromul de lângă Havre-aux-Maisons. 

Bătea vântul şi ningea puternic în momentul accidentului, a declarat poliţia provincială. 

Biroul pentru securitatea transporturilor (BST) din Canada a anunţat trimiterea unei echipe de anchetatori la locul accidentului. 

Cele şapte persoane călătoreau într-un avion de turism Mitsubishi MU-2B-60 care decolase dimineaţa de pe aeroportul Saint-Hubert, la sud de Montreal.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Reporterul Pro Tv Marius Buga condamnat pentru sex cu doi minori instituționalizați

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi...

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

Alianța Dreapta Unită – hoțul de voturi liberale

Oricât ar încerca să pară altceva, USR e un partid toxic pentru România. Fără ideologie și fără doctrină, e o mișcare care se poziționează...
Ultima oră
Pe aceeași temă