9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialBombardamente la Alep

Bombardamente la Alep

 Patru spitale de campanie şi o bancă de sânge din oraşul sirian Alep au fost lovite de bombardamente în cursul ultimelor 24 de ore, informează duminică AFP, citând un grup de medici. 

Un nou-născut a fost ucis într-unul dintre spitalele lovite, într-un sector asediat din estul oraşului, a anunţat Asociaţia medicilor independenţi (IDA), care susţine centrele medicale din oraş. 

Alep, al doilea oraş ca mărime şi fosta capitală economică a Siriei, este divizat între sectoare aflate sub controlul rebelilor şi cartiere controlate de guvern. 

Cartierele din estul oraşului sunt supuse unui asediu total de la 17 iulie de forţele regimului Bashar al-Assad, care controlează vestul oraşului divizat din 2012. 

Alimentarea cu oxigen a nou-născutului a fost tăiată după o lovitură asupra spitalului la ora locală 01.00 (22.00 GMT sâmbătă), spitalul fiind din nou bombardat după nouă ore, potrivit IDA. 

"Medicii nu au putut decât să strige la colegii lor să-i protejeze pe copii", a precizat asociaţia într-un comunicat publicat duminică. 

IDA a adăugat că cele patru spitale lovite – spitalul de copii, Al-Bayan, Al-Zahraa şi Al-Daqaq – vor fi toate scoase din uz "în urma seriei de atacuri aeriene (…) comise de avioane siriene şi ruse". 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Siria a fost ţara cea mai periculoasă pentru lucrătorii din domeniul sanitar în 2015, cu 135 de atacuri şi alte violenţe care au vizat personalul sanitar sau infrastructuri medicale. 

În ultimele luni, mai multe spitale au fost lovite şi membri ai personalului medical ucişi în cartierele din estul Alepului. 

De la declanşarea sa în 2011, conflictul sirian s-a soldat cu peste 280.000 de morţi şi milioane de persoane au fost forţate să fugă din cauza războiului, notează AFP.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă