14.4 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialBombardierele strategice ruseşti au ajuns la 80 de kilometri de California

Bombardierele strategice ruseşti au ajuns la 80 de kilometri de California

Patru bombardiere strategice ruseşti au declanşat sistemul american de apărare antiaeriană. Acestea au efectuat manevre în apropiere de Alaska săptămâna aceasta. În timpul manevrelor, două bombardiere de tip Tu-95 s-au apropiat la 80 de kilometri de coastele Californiei, potriviti NORAD, relatează Washington Free Beacon online, preluat de Mediafax.

Avioane americane de tip F-22 şi F-15 au interceptat cele patru bombardiere de tip Tupolev 95 – Bear (Ursul) H în terminologia NATO. "Ultima dată când am văzut aşa ceva a fost acum doi ani, pe 4 iulie", a confirmat miercuri un purtător de cuvânt al Comandamentului Nord-American pentru Apărare Aerospaţială (NORAD), căpitanul Jeff Davis din cadrul forţelor navale, pentru Free Beacon.

Potrivit NORAD, incursiunea avioanelor ruseşti a avut loc luni. Cele patru bombardiere cu turbopropulsoare au fost detectate pe radare în timp ce se apropiau de zona aeriană de apărare americană în apropiere de Insulele Aleutine. Două avioane de vânătoare de tip F-22 Raptor au interceptat bombardierele ruseşti în spaţiul aerian al Aleutinelor, titreaza Mediafax.

În timpul escortării bombardierelor către vest, două dintre cele patru Tu-95 s-au îndreptat către Extremul Orient rus. Potrivit unor surse, avioanele ruseşti provin de la o bază strategică rusească de lângă Anadîr, în Rusia.

Celelalte două bombardiere cu capacitate nuceară s-au îndreptat, însă, către sud-est şi au pătruns în Zona de Apărare Aeriană de Sud a Statelor Unite, în largul coastelor nordului Californiei (vest).

Două avioane americane de vânătoare de tip F-15 au fost mobilizate şi au interceptat avioanele ruseşti, care au zburat până la o distanţă de aproximativ 50 de mile (80 de kilometri), după care s-au îndreptat către vest.

Un oficial din domeniul Apărării a declarat că cele patru bombardiere au fost susţinute de două avioane de alimentare în zbor de tip Il-78, care au fost utilizate în cadrul operaţiunii. Avionul de tip Tu-95 este un bombardier cu rază lungă de acţiune care poate fi echipat cu rachete nucleare de croazieră. Alte versiuni sunt prevăzute cu echipament pentru culegere de informaţii. Avionul are o autonomie de zbor de aproximativ 15.000 de kilometri.

Cele mai citite

Trei sferturi dintre angajați vor folosi, în următorii ani, tehnologii care nu vor fi protejate de departamentele IT

Trei sferturi dintre angajați vor folosi, în următorii ani, tehnologii care care "nu vor fi vizibile departamentelor de IT", deci care nu vor fi...

Guvernul va aproba subvenții de 365 de milioane de lei pentru fermieri

Guvernul Ciolacu urmează să aprobe suplimentarea cu 365 de milioane de lei a subvențiilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Suplimentarea este aferentă...

Decizie radicală luată de soția lui Michael Schumacher. A scos la licitație o colecție rară de ceasuri

Soția lui Michael Schumacher, Corinna, se află într-o luptă continuă pentru a asigura resursele necesare pentru a-l ajuta pe celebrul pilot de Formula 1,...
Ultima oră
Pe aceeași temă