20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialBrexit: Activarea articolului 50 nu se va face prin vot în Parlament

Brexit: Activarea articolului 50 nu se va face prin vot în Parlament

Parlamentul britanic nu se va pronunța, prin vot, cu privire la posibilitatea activării Articolului 50, care vizează ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Nu va exista un vot pe tema activării articolului 50”, a declarat o purtătoare de cuvânt a premierului britanic Theresa May.

 

Recent, șefa Executivului a anunțat că va declanșa articolul 50 la finalul anului martie 2017.

Anterior, May le-a oferit parlamentarilor posibilitatea unei analize asupra planurilor guvernului pe tema Brexitului, fiind de acord cu solicitările privind organizarea unei dezbateri în legislativ înaintea activării articolului 50 din tratatul de la Lisabona al UE, care dă startul unui proces de doi an la capătul căruia Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană.

 

Cele mai citite

Prefect Prahova: Zona din jurul craterului de la Slănic dă semne de stabilizare

La fața locului încă se efectuează măsurători și expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare, afirmă prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu,...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

După căpșuni franțuzești, orez sârbesc și gulaș unguresc, avionul lui Xi a avut propulsie bio

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Republicii Populare Chineze și al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, a avut noroc că avioanele de linie supersonice nu au...
Ultima oră
Pe aceeași temă