8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialBrexit: FMI a înrăutăţit perspectiva de creştere a zonei euro

Brexit: FMI a înrăutăţit perspectiva de creştere a zonei euro

Incertitudinile provocate de Brexit au determinat Fondul Monetar Internaţional să înrăutăţească perspectiva de creştere a zonei euro la 1,6% pentru anul acesta, 1,4% în 2017 şi 1,6% în 2018, faţă de precedenta estimare ce indica un avans de 1,7% în ritm anual, transmit DPA şi Reuters, preluate de Agerpres

O încetinire suplimentară a economiei mondiale va afecta redresarea cererii interne în zona euro. De asemenea, efectele negative ale Brexitului, creşterea numărului de refugiaţi, sporirea temerilor privind securitatea şi slăbiciunile din sectorul bancar ar putea afecta economia zonei euro, se arată în raportul FMI. 

Dar Mahmood Pradhan, adjunctul directorului Departamentului european al FMI, a avertizat că, în cazul prelungirii negocierilor dintre UE şi Marea Britanie, precum şi a continuării volatilităţii pe pieţele financiare, creşterea zonei euro ar putea încetini şi mai mult. 

“Dacă se prelungeşte aversiunea faţă de risc, credem că impactul ar putea fi mai accentuat şi, la acest punct, este foarte dificil de spus cât va dura această perioadă”, a afirmat Pradhan. 

Perspectivele de creştere ale zonei euro pe termen mediu sunt “mediocre”, din cauza nivelului ridicat al şomajului, al datoriei publice şi private şi a slăbiciunilor structurale, se arată în raportul FMI. 

Rata inflaţiei ar urma să se situeze la 0,2% în acest an, urmând să crească la 1,1% în 2017 şi, respectiv 1,2% în 2018. Anterior, FMI estima o creştere de 0,3% în acest an, 1,2% în 2017 şi 1,4% în 2018. 

Dacă inflaţia rămâne scăzută, BCE va trebui să adopte măsuri suplimentare, de preferat achiziţii de active.
“Nu credem că sunt posibile noi reduceri ale ratelor dobânzilor”, apreciază Mahmood Pradhan. 

În zona euro, indicele preţurilor de consum a ajuns la 0,1% în iunie, după ce în mai s-a situat la minus 0,1% şi în aprilie la minus 0,2%. Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%, însă inflaţia în zona euro a fost sub această ţintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriu negativ, în condiţiile în care preţul la petrol s-a redus semnificativ.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă