13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialBREXIT. Junker: Ieşirea Marii Britanii din UE nu va fi un ”divorţ...

BREXIT. Junker: Ieşirea Marii Britanii din UE nu va fi un ”divorţ amiabil”. UE va fi mai divizată și mai slabă

Brexit-ul  nu se va petrece precum un ”divorţ amiabil”, a avertizat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, solicitând Londrei să depună ”imediat” cererea de părăsire a blocului comunitar, transmiet Agerpres.

Preşedintele Comisiei Europene mai spune că retragerea Marii Britanii va creşte rolul Germaniei şi precizează că nu este exclus ca şi alte ţări membre să organizeze referendumuri similare.

‘Nu este un divorţ amiabil, dar, la urma urmelor, nici nu a fost o mare relaţie de dragoste’, a declarat Juncker vineri seară, într-un interviu la televiziunea germană ARD. 

Citește și: BREXIT. Cum va fi afectată poziția Marii Britanii în lume, după ieșirea din UE

‘Nu înţeleg de ce guvernul britanic are nevoie să aştepte până în luna decembrie pentru a decide dacă trimite sau nu scrisoarea de divorţ la Bruxelles. Aş vrea să o am imediat’, a insistat luxemburghezul. 

Premierul britanic David Cameron a anunţat vineri, după victoria taberei pro-Brexit la referendum, că va părăsi şefia conservatorilor şi a guvernului în octombrie, lăsându-i succesorului său sarcina de a negocia ieşirea ţării din UE. 

La rândul său, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, unul din favoriţii la preluarea mandatului, a afirmat vineri că ieşirea din UE trebuie să se producă ‘fără precipitare’, lăsând să se înţeleagă că autorităţile de la Londra vor amâna cât mai mult aceste demersuri.

UE va fi mai divizată și mai slabă

O analiză împărtăşită şi de agenţia americană Stratfor, care subliniază că retragerea Marii Britanii dă peste cap raporturile de putere din UE, transmite Digi24.

Citește și: BREXIT. Britanicii vor să se mute în Irlanda pentru a avea liberă trecere în UE. Ce anunțuri INCREDIBILE au apărut pe internet

„Germania se baza pe sprijinul Marii Britanii pentru a promova comerţul liber în faţa tendinţelor protecţioniste ale Franţei. Franţa vedea Marea Britanie nu doar ca pe un partener esenţial în domeniul apărării, ci şi ca pe o contrapondere pentru influenţa germană”, scrie Stratfor.

Mai mult, retragerea Marii Britanii lasă ţările estice fără un aliat important în ceea ce priveşte relaţiile Europei cu Rusia, căci Londra a susţinut întotdeauna o poziţie mai aspră faţă de Moscova după anexarea Crimeei, în timp ce Germania se arată din ce în ce mai reconciliantă.

„Odată cu Marea Britanie, nu pierdem doar o ţară membră, pierdem istoria, tradiţia şi experienţa unei ţări care a marcat Europa timp de decenii”, recunoaște șeful diplomației germane.

Pierderea Marii Britanii va reduce şi influenţa Uniunii Europene pe plan mondial, lăsând-o mai vulnerabilă în faţa unor provocări precum criza imigraţiei şi terorismul internaţional, scrie Stratfor. În acelaşi timp, acest vot istoric riscă să fie doar primul dintr-o serie.

„Populiştii nu pierd nicio ocazie ca să-şi expună gălăgios ideile antieuropene”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, fără să excludă referendumuri pentru ieşirea din UE şi în alte ţări membre.

Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă