12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBREXIT. Marea Britanie poate ieși din UE la 1 ianuarie 2019. Ce...

BREXIT. Marea Britanie poate ieși din UE la 1 ianuarie 2019. Ce pregătiri se fac în acest moment

Ministrul britanic al Comerţului Internaţional, Liam Fox, a avansat duminică 1 ianuarie 2019 ca posibilă dată a ieşirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi a anunţat că noul guvern de la Londra a început deja discuţii informale pentru încheierea unor acorduri bilaterale de liber schimb cu mai multe ţări, printre care se numără Australia şi Canada, transmite AFP citată de Agerpres.

Data de 1 ianuarie 2019 este cea pe care ‘o am în vedere şi ea ar putea fi propusă dacă va fi nevoie’, a declarat Liam Fox publicaţiei Sunday Times. Oficialul britanic, care conduce ministerul ce va trebui să dezvolte legăturile economice ale Marii Britanii conform viitorului ei statut de ţară nemembră a UE, a mai menţionat că doreşte ca atunci când ţara sa va părăsi efectiv blocul comunitar să fie pregătite mai mult de zece acorduri de liber schimb cu alte state. El va efectua săptămâna viitoare o vizită în SUA. 

Discuţiile cu Australia privind un viitor acord de liber schimb au fost confirmate şi de şefa executivului de la Londra, Theresa May, care s-a întâlnit sâmbătă cu omologul ei australian, Malcolm Turnbull. 

‘Este foarte încurajant că unul dintre aliaţii noştri cei mai apropiaţi caută deja să convină un astfel de acord. Acest lucru arată că Brexitul poate funcţiona pentru Marea Britanie’, a subliniat Theresa May. 

Ea a spus de mai multe ori că nu va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanşează formal procesul retragerii din blocul comunitar, înainte de sfârşitul anului. Responsabilii Comisiei Europene insistă pe lângă noul executiv britanic să întreprindă cât mai repede acest demers şi refuză să poarte orice discuţie cu Londra privind relaţiile viitoare între UE şi Marea Britanie înainte de activarea acelui articol.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

DARURI PENTRU COPII DIN PARTEA ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

În apropierea  sărbătorilor pascale, copiii îngrijiți în cadrul Centrului de zi ”Arlechino” și cei din Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, ambele din...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă