9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialBrexit: Nigel Farage vrea activarea rapidă a articolului 50

Brexit: Nigel Farage vrea activarea rapidă a articolului 50

Liderul Partidului pentru Independenţa Marii Britanii (UKIP, antiimigraţie şi eurosceptic), Nigel Farage, unul din liderii campaniei pro-Brexit, s-a declarat partizanul unei activări rapide, ‘înainte de septembrie sau octombrie’, a articolului 50 din Tratatul de la Lisabona pentru oficializarea deciziei de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, excluzând totodată orice compromis în privinţa liberei circulaţii a persoanelor, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres

”Încep să mă gândesc că incertitudinea ne costă, că trebuie să mergem înainte şi să activăm articolul 50 înainte de septembrie sau octombrie. Poate nu mâine, dar fără întârziere”, a declarat Farage pentru cotidianul francez Le Figaro. 

Premierul britanic David Cameron a anunţat că va lăsa succesorului său, ce va fi cunoscut pe 9 septembrie, sarcina de a activa clauza de retragere a ţării din blocul comunitar. 

”Dacă nu este prim-ministrul cel care va face acest pas, cabinetul o poate face în locul său. Ar fi, de asemenea, rezonabilă înfiinţarea viitoarei echipe de negociere cu UE”, a adăugat eurodeputatul eurofob. 

”Poate exista compromisuri cu UE, inclusiv asupra unei eventuale contribuţii britanice la bugetul Uniunii. Însă nu va fi un compromis în legătură cu ceea ce Europa numeşte libera circulaţie”, a subliniat el. ”Ceea ce ne-au cerut 17,5 milioane de alegători a fost să punem frână imigraţiei europene”, a explicat liderul UKIP, pronosticând că britanicii ”nu vor fi ultimii care vor părăsi UE”.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă