10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialBREXIT. Regatul Unit NU va avea control vamal spre Republica Irlanda nici...

BREXIT. Regatul Unit NU va avea control vamal spre Republica Irlanda nici după ieșirea din UE

Premierul britanic Theresa May, aflată luni în vizită la Belfast, a încercat să-i liniştească pe nord-irlandezi, excluzând ideea unei întoarceri la ''frontierele trecutului'' şi la controale vamale cu Republica Irlanda, informează AFP citată de Agerpres.

Ipoteza reintroducerii controalelor la frontiera cu Irlanda a apărut ca urmare a votului din 23 iunie în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

''Nimeni nu vrea întoarcerea la frontierele trecutului'', a declarat Theresa May într-o conferinţă de presă, promiţând găsirea unei ''soluţii practice'' pentru cele două părţi ale insulei. ''Irlanda de Nord va avea, desigur, o frontieră cu Irlanda, care va rămâne membră a Uniunii Europene. Dar avem o Zonă comună de călătorie între Regatul Unit şi Republica Irlanda, cu mulţi ani înainte ca cele două ţări să fie membre ale UE'', a subliniat şefa guvernului britanic. 

După Scoţia şi Ţara Galilor, şefa conservatorilor şi-a încheiat turneul în naţiunile componente al Regatului Unit, după mai puţin de două săptămâni de la învestirea sa la conducerea executivului britanic, promiţând să protejeze ''unitatea'' regatului. La Belfast, ea s-a întâlnit cu şefa guvernului nord-irlandez, Arlene Foster, pe care intenţionează s-o asocieze la pregătirea Brexitului (ieşirea Marii Britanii din UE). 

Începând din 1922, locuitorii Republicii Irlanda şi cei ai Regatului Unit se bucură de liberă circulaţie între cele două entităţi în cadrul Zonei comune de călătorie, care prevede controale minimale la frontiere. Dar numeroşi nord-irlandezi se tem ca nu cumva ieşirea din UE să se concretizeze printr-o întoarcere la controale vamale cu Irlanda, ceea ce ar putea dăuna schimburilor comerciale dintre cele două părţi ale insulei. 

Ruptura cu UE îi nelinişteşte, de asemenea, pe naţionaliştii nord-irlandezi, care consideră Bruxellesul drept o contrapondere la guvernarea Londrei. 

În timpul campaniei pentru referendumul din 23 iunie, militanţii pro-UE au avertizat că ieşirea din UE ar putea provoca un acces de instabilitate în această regiune, unde grupuri republicane disidente sunt în continuare suspectate de a acţiona, după aproape 20 de ani de la ''Acordul din Vinerea Mare'' din 1998. Acordul a fost încheiat pentru a pune capăt ''tulburărilor'', termen folosit pentru a caracteriza conflictul dintre partizanii uniunii cu Regatul Unit şi naţionaliştii care aspiră la unirea cu Irlanda, conflict soldat cu 3.500 de morţi între 1969 şi 1998. 

Irlanda de Nord, Scoţia şi orașul Londra au votat în majoritate împotriva Brexitului la referendumul din 23 iunie. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

DARURI PENTRU COPII DIN PARTEA ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

În apropierea  sărbătorilor pascale, copiii îngrijiți în cadrul Centrului de zi ”Arlechino” și cei din Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, ambele din...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă