12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBrexit. Scoţia vrea locul Marii Britanii în UE

Brexit. Scoţia vrea locul Marii Britanii în UE

Scoţia a fost ascultată cu înţelegere în discuţiile informale purtate cu miniştrii agriculturii din Franţa, Germania şi Irlanda, cu privire la păstrarea apartenenţei sale la Uniunea Europeană, într-o anume formulă, a declarat luni ministrul scoţian al agriculturii, Fergus Ewing. 

El a declarat pentru Reuters că Scoţia doreşte să exploreze toate posibilităţile existente, inclusiv aceea de a prelua locul de membru al Marii Britanii în Uniunea Europeană, după votul pentru Brexit de la referendumul din 23 iunie, transmite Agerpres. 

În Scoţia, 62% dintre votanţi s-au pronunţat pentru rămânerea Marii Britanii în blocul comunitar, iar guvernul de la Edinburgh s-a angajat să întreprindă toate demersurile pentru menţinerea Scoţiei în UE, inclusiv prin organizarea unui nou referendum privind independenţa provinciei de Regatul Unit. 

'Am avut parte astăzi, vorbind cu colegi, dl (Stephane) Le Foll din Franţa, dl (Christian) Schmidt din Germania, dl (Michael) Creed din Irlanda, de o ascultare cu înţelegere. Am purtat discuţii constructive şi suntem dornici să continuăm un dialog cu aceste state membre în următoarele săptămâni şi luni', a afirmat Ewing, declarând-se încurajat de alte semnale de sprijin din interiorul UE. 

'În ultimele 24 de ore, oficiali de rang înalt din Europa au declarat că le-ar plăcea să vadă Scoţia ca al 28-lea stat membru', a indicat responsabilul scoţian, refuzând însă să dea nume.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

UTA lui Mircea Rednic a „topit” Oțelul, la Arad

UTA Arad s-a impus cu scorul de 3-1 în fața formației Oţelul Galaţi, pe teren propriu, în etapa a șasea a play-out-ului Ligii 1. Toate...
Ultima oră
Pe aceeași temă