22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialBudapesta DUBLEAZĂ veniturile clericilor maghiari din străinătate

Budapesta DUBLEAZĂ veniturile clericilor maghiari din străinătate

Ungaria va dubla veniturile suplimentare pe care le oferă clerului din bisericile maghiare din Transilvania, Transcarpatia, Voievodina şi Slovacia, începând de anul viitor, a anunţat duminică secretarul de stat Miklos Soltesz la Radna, în România, relatează Mediafax.

Anvelopa va creşte de la 210 milioane forinţi (680.000 de euro) la 420 de milioane de forinţi, a declarat Soltesz cu ocazia reconsacrării bisericii catolice şi mănăstirii franciscane de la Radna, în judeţul Arad.

Citește și: Orban sfidează regulile UE: Ungaria NU mai primește imigranți extracomunitari. Reacția Uniunii

“Membrii clerului care servesc în diverse biserici (în străinătate) fac multe pentru păstrarea identităţii maghiare, pe lângă păstrarea credinţei, iar asta face parte din politica noastră naţională”, a subliniat reprezentantul Guvernului de la Budapesta.

El a notat că, pe lângă veniturile suplimentare, statul ungar a contribuit cu peste 620 de milioane de forinţi (peste două milioane de euro) la conservarea şi renovarea bisericilor din Transilvania.

Cele mai citite

Probleme pe aeroportul din Dubai. Zbourile au fost deviate

Aeroportul Internațional din Dubai a deviat temporar zborurile la sosire marți, 16 aprilie 2024, până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice, au anunțat oficialii, adăugând că...

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

Percheziții la sediul UBER din Portugalia

Poliția portugheză și agenții fiscali au percheziționat marți sediul Uber Technologies din Lisabona, ca parte a unei investigații mai ample și a unor raiduri...
Ultima oră
Pe aceeași temă