Preşedintele socialiştilor europeni, Serghei Stanişev, iniţiatorul campaniei privind aderarea Bulgariei la Schengen, a declarat că nu există nicio logică în a ţine ţara sa şi România în afara acestui spaţiului Schengen. Stanişev a mai spus că doar eforturile instituţiilor şi ale politicienilor nu sunt suficiente pentru atingerea acestui obiectiv naţional şi că este nevoie de sprijinul întregii societăţi, informează Mediafax.
Vicepremierul bulgar Meglena Kuneva, ministrul Justiţiei, Hristo Ivanov, şi ministrul Culturii, Vezhdi Raşidov, au participat la lansarea campaniei naţionale "Bulgaria în Schengen. A venit timpul!", lansată, joi, la Muzeul de Arheologie din Sofia, la iniţiativa preşedintelui Partidului Socialiştilor Europeni, Serghei Stanişev", relatează agenţia BTA.
Totodată, a fost demarată şi o campanie de strângere de semnături în sprijinul aderării Bulgariei la Schengen. Potrivit documentului, aderarea Bulgariei la Schengen reprezintă o chestiune de "justiţie istorică şi morală".
Vicepremierul Meglena Kuneva a declarat că întârzierea aderării Bulgariei la Schengen s-a petrecut deoarece statele membre UE nu au reuşit să găsească alte modalităţi de a convinge Bulgaria să-şi facă treaba în ceea ce priveşte sistemul judiciar.