10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialBulgaria și Ungaria, misiuni comune de patrulare la frontiera cu Serbia

Bulgaria și Ungaria, misiuni comune de patrulare la frontiera cu Serbia

Poliţiştii bulgari vor participa la misiuni comune de patrulare cu colegii lor ungari, la frontiera cu Serbia, pe fondul suspiciunilor că numeroase bande din Bulgaria sunt implicate în traficul de persoane, exploatând refugiaţii care vin din Siria sau din alte ţări, relatează Mediafax

Poliţiştii bugari şi ungari lucrează împreună la frontiera Ungariei cu Serbia, pe unde continuă să vină numeroşi imigranţi în fiecare zi, în speranţa că vor ajunge în ţările mai bogate din vestul Europei.

Dar odată ajunşi în Ungaria, ei mai au un drum lung de parcurs. Unii dintre ei sunt duşi în centre de recepţie, pentru a fi amprentaţi şi înregistraţi. Dar mulţi imigranţi nu vor să fie amprentaţi în Ungaria deoarece, conform regulilor Uniunii Europene, dacă vor fi opriţi în altă parte, riscă să fie trimişi în ţara prin care au intrat în UE.

Astfel, mulţi imigranţi au fost filmaţi când evadau dintr-un centru de recepţie din regiunea Roszke, sărind gardul şi fiind urmăriţi de forţele de securitate. Unii reuşesc să fugă, dar familiile lor sunt prinse şi rămân acolo.

Odată ajunşi în Ungaria şi în spaţiul Schengen, mulţi imigranţi vor să plece cât mai repede. În aceste condiţii, mai mulţi solicitanţi de azil care au fost blocaţi la o gară din Budapesta câteva zile au protestat pentru a cere să poată pleca spre Germania.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă