11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialBulgaria vrea să cumpere motoare pentru avioanele MiG 29. România deține asemenea...

Bulgaria vrea să cumpere motoare pentru avioanele MiG 29. România deține asemenea avioane pe care nu le mai folosește

Ministerul  Apărării de la Sofia a deschis o licitație pentru a cumpăra zece motoare de avion de luptă MiG 29, a anunțat, vineri, agenția Novinite.

Bulgaria acceptă să cumpere fie motoare de avion noi, fie recondiționate. Acestea vor servi pentru a prelungi resursa de funcționare a cinci avioane MiG 29 din dotarea Forțelor Aeriene ale Bulgariei.

Ministerul  Apărării de la Sofia a precizat că este dispus să cumpere și mai puțin de zece motoare, dacă nu vor exista bani pentru zece motoare. Va fi acceptată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Conform anunțului de licitație, Ministerul bulgar al Apărării poate plăti pentru viitoarele motoare cel mult 30 de milioane de leva, deși anterior se vorbea despre 50 sau 60 de milioane de leva.

Mass-media din Bulgaria nu indică din ce țări ar putea cumpăra Bulgaria motoare de MiG 29. O variantă ar fi să cumpere din spațiul ex-sovietic, o alta ar fi să cumpere din Polonia (țară a cărei industrie poate recondiționa motoare de MiG 29). Pe de altă parte, chiar și Ministerul român al Apărării are peste zece avioane MiG 29, care au fost retrase din exploatare. Aeronavele MiG 29 ale României sunt acum depozitate la Mihail Kogălniceanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă