16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Bulgarii vor scurta traseul Dunării spre Marea Neagră. Navele nu vor...

FOTO. Bulgarii vor scurta traseul Dunării spre Marea Neagră. Navele nu vor mai trece prin România, ci prin Bulgaria

Bulgaria vrea să construiască un canal Dunăre – Marea Neagră care ar scurta calea fluvială dintre centrul și estul Europei. După realizarea acestui canal, cel mai scurt traseu Rin – Main – Dunăre, care leagă Marea Nordului de Marea Neagră, nu va mai fi prin Dobrogea, ci prin canalul bulgăresc.

Canalul din Bulgaria, dintre orașele Ruse și Varna, ar prelua cea mai mare parte a navelor care trec în prezent prin canalul românesc Dunăre – Marea Neagră (Cernavodă – Constanța) și prin canalul Sulina.

Potrivit agenției Novinite, propunerea de construire a canalului navigabil Ruse – Varna a fost aprobată de Consiliul de Dezvoltare a Regiunii Centrale și de Nord a Bulgariei. Districtele cuprinse în această regiune sunt Veliko Tîrnovo, Gabrovo, Razgrad, Ruse și Silistra.

Canalul, lung de 192 de kilometri, va avea traseul Ruse – Razgrad – Varna.

Guverrnatorul districtului Ruse, Stefko Bordzhiev, a declarat că intenția de a construi acest canal navigabil este „extravagantă” dar a subliniat că o asemenea arteră de comunicație ar aduce Bulgariei mari beneficii.

La rândul lui, guvernatorul districtului Varna, Stoyan Pasev, consideră că un canal navigabil Ruse – Varna ar fi util nu doar pentru Bulgaria ci și pentru întreaga Uniune Europeană.

În comparație cu transporturile auto, feroviare și aeriene, traficul naval este considerat cea mai ieftină și mai nepoluantă modalitate de transport.

Novinite precizează că viitorul canal Ruse – Varna nu va facilita doar traficul naval pe Dunăre și pe Marea Neagră, ci va furniza și apă pentru irigații și pentru unitățile industriale din nordul Bulgariei.

Primul proiect de a construi un canal Ruse – Varna a apărut în anul 1972, dar a fost abandonat întrucât a fost considerat prea scump de autoritățile bulgare, la acel moment.

Costul proiectului este evaluat în prezent la 3,6 miliarde de leva. După ce a primit aprobarea Consiliului Regiunii Centrale și de Nord, propunerea va fi înaintată Guvernului de la Sofia. Ulterior, autoritățile bulgare vor căuta să obțină finanțare din partea Uniunii Europene.

În acest moment, cea mai scurtă cale navigabilă dintre Marea Nordului și Marea Neagră este Rotterdam (Olanda) – Constanța, prin canalul Cernavodă – Constanța. Canalul românesc, lung de 64 de kilometri, a fost inaugurat în anul 1984. În raport cu traseul prin canalul Sulina, canalul Cernavodă – Constanța scurtează cu 400 de kilometri drumul dintre Marea Nordului și Marea Neagră.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă