20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialCameron: Ori Juncker, ori Marea Britanie!

Cameron: Ori Juncker, ori Marea Britanie!

 

Premierul britanic, David Cameron, a avertizat-o pe Angela Merkel cancelarul german, că dacă Jean-Claude Juncker va fi nominalizat pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, el nu mai poate garanta calitatea de membru UE a Marii Britanii, a informat săptămânalul german Der Spiegel, citând participanți la ­summit-ul european de marțea trecută.

Potrivit publicației germane, Cameron i-ar fi spus lui Merkel că dacă Juncker va fi ales președinte al Comisiei, el nu mai poate garanta apartenența în continuare a Marii Britanii la Uniunea Europeană. Ce au înțeles ceilalți șefi de stat sau de guvern din acest avertisment este, potrivit Der Spiegel, că un vot majoritar pentru Juncker în Consiliul European, urmat de validarea acestuia în Parlamentul de la Bruxelles, va destabiliza în asemenea măsură guvernul de coaliție de la Londra încât va fi nevoit să convoace un referendum privind rămânerea sau nu a Marii Britanii în Uniunea Europeană. Or, potrivit surselor citate, Cameron a lăsat să se înțeleagă că un referendum acum va însemna că britanicii vor vota mai mult ca sigur pentru ieșirea din UE.

Citește și: Marea Britanie ameninţă cu ieşirea din UE, dacă Juncker va deveni preşedinte al CE

La recentele alegeri europarlamentare, cele două partide care formează coaliția de guvernământ au suferit înfrângeri drastice. Conservatorii lui David Cameron au ieșit pe poziția a treia după UKIP-ul lui Nigel ­Farage și laburiști, în vreme ce singurul partid declarat pro-european liberal – democrații lui Nick Clegg – a suferit cea mai grea înfrângere din istorie, rămânând cu un singur europarlamentar și sosind în spatele Verzilor. Cameron a anunțat un referendum asupra rămânerii sau ieșirii din UE a Marii Britanii pentru 2007, dar până atunci spera să-și convingă partenerii să adopte un proiect de reformă care să repatrieze o bună parte din puteri statelor naționale, să întărească piața comună în sensul creșterii competitivității și libertății economice, să reducă birocrația și să limiteze puterea de reglementare a Comisiei. Or, Cameron vede în federalistul Jean-Claude Juncker o garanție a faptului că aceste reforme nu vor fi adoptate niciodată și că UE va continua ca până acum. Din punctul de vedere al lui Cameron, alegerea lui Juncker nu va face decât să întărească baza UKIP în Marea Britanie și să o slăbească pe cea a conservatorilor, un lucru pe care prim-ministrul nu îl poate accepta, mai ales în condițiile în care anul viitor au loc alegeri generale. Din acest punct de vedere, Cameron s-ar putea să nu aibă altă șansă decât să convoace referendumul cu doi ani mai devreme pentru a-și reafirma legitimitatea și controlul asupra scenei politice britanice. Din acest motiv, Cameron a respins candidatura lui Juncker, subliniind că „o figură din anii ’80 nu poate rezolva problemele Europei din următorii cinci ani”. Se pare că relatarea Der Spiegel a fost corectă pentru că ­Downing Street 10 a refuzat să comenteze articolul.

Citește și: Jean-Claude Juncker este încrezător că va deveni preşedintele CE

Juncker ripostează

Nu și fostul prim-ministru luxemburghez, care a trecut la contraatac. Într-un articol publicat ieri de Bild am Sonntag, acesta este citat avertizând că „Europa nu trebuie să se lase șantajată”, ceea ce reprezintă un atac direct la adresa lui Cameron, și subliniind că se bucură de susținerea majorității creștin-democraților și socialiștilor. Această susținere se subțiază pe zi ce trece, având în vedere că a fost contestat chiar din interiorul PPE de premierii Suediei, Fredrik Reinfeldt, Ungariei, Viktor Orban, Olandei, Mark Rutte, și Finlandei, Jyrki Katainen. Vineri, Angela Merkel a declarat că negocierile se poartă „în spiritul înțelegerii că Jean-Clau­de Juncker ar trebui să fie viitorul președinte al Comisiei”, cea mai clară dovadă de susținere din partea cancelarului german pentru luxemburghez, dar aceasta s-ar putea să fi venit prea târziu. Potrivit aceluiași Bild am Sonntag, săptămâna trecută președintele francez François Hollande i-ar fi transmis doamnei Merkel că guvernul său, serios zdruncinat de victoria Frontului Național în alegeri, „are nevoie de un semnal european puternic” și că acest semnal ar fi alegerea unui președinte francez al Comisiei. Publicația germană scrie că Hollande ar fi sugerat chiar numele fostului ministru de Finanțe Pierre Moscovici. Or, Moscovici, dincolo de rădăcinile sale românești, este un socialist fost comunist revoluționar și nominalizarea lui ar stârni revolta nu numai a conservatorilor britanici, dar și a întregului PPE. În acest context, Juncker și-a exprimat optimismul că „va fi ales până la mijlocul lui iulie” în funcția de președinte al Comisiei, dar aceasta ­este o altă veste proastă mascată drept una bună. Germania a semnalat clar că dorește ca procesul de negocieri să se finalizeze până la summit-ul de la 26 iunie, când Consiliul ar trebui să nominalizeze candidatul, și să nu împingă lucrurile dincolo de această dată pentru că o dată lucrurile împinse ­dincolo de această dată și având în vedere că urmează vacanța parlamentară, Uniunea Europeană ­s-ar putea trezi în luna octombrie, când expiră mandatul Comisiei Barroso, fără un președinte al Comisiei.   

Cele mai citite

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Cum alegi scaunul de birou pentru copii?

Școala online a fost pentru mult timp o normalitate în lumea celor mici. Tocmai de aceea, improvizarea unui birou acasă a devenit o prioritate...

Gabriela Firea: „Primarul oamenilor sau primarul împotriva oamenilor? Asta au de ales bucureştenii pe 9 iunie!”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, spune că pe 9 iunie bucureştenii au de ales între „fapte concrete şi experimente ratate”, între „primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă