11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCanadienii, chemați la vot pentru alegerea celor 338 de deputați

Canadienii, chemați la vot pentru alegerea celor 338 de deputați

Canadienii sunt chemați la vot, luni, pentru a decide cine va forma viitorul guvern al țării lor, aproximativ 26,4 milioane de locuitori cu drept de vot urmând să-i aleagă pe cei 338 de membri ai Camerei Comunelor, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres. 

Numărul deputaților canadieni la acest scrutin este mai mare cu 30 față de alegerile precedente, din 2011.

Primele secții de votare, cele din provinciile Terra Nova și Newfoundland-Labrador, situate pe coasta de est a Canadei, se vor deschide la ora locală 08:30 (11:00 GMT), iar ultimele se vor închide pe coasta de vest, la ora locală 19:00 (14:00 GMT).

Pe parcursul celor 78 de zile ale campaniei electorale, intențiile de vot s-au inversat între liberali și social-democrați, în timp ce sprijinul pentru Partidul Conservator a rămas constant, de circa 30%.

Cel mai recent sondaj de opinie, realizat de institutul Nanos și dat publicității duminică seară, a confirmat faptul că favorit la obținerea postului de premier este liberalul Justin Trudeau, creditat cu 38,2% din intențiile de vot.

Conservatorii premierului în exercițiu Stephen Harper ar obține 30,1% din voturi, iar Noul Partid Democratic (NPD, de stânga), condus de Thomas Mulcair, cu 21,2% din voturi. Blocul din Quebec (favorabil independenței regiunii francofone din estul Canadei) ar obține 4,9% din sufragii, iar Verzii 4,7%.

‘Fiecare vot pentru un candidat conservator este un vot pentru a ne proteja economia contra deficitelor’, a declarat duminică seară liderul conservator Stephen Harper, înainte de a se îndrepta spre Calgary, capitala provinciei Alberta, unde își va exercita dreptul de vot în circumscripția sa.

Principalii contracandidați la postul de premier, liberalul Justin Trudeau și social-democratul Thomas Mulcair, precum și liderul Blocului din Quebec, Gilles Duceppe, se află în ziua votului în circumscripțiile lor din Montreal.

În vârstă de 43 de ani, Justin Trudeau, fiul fostului premier Pierre Elliott Trudeau, are mari șanse să-l învingă pe Stephen Harper, aflat la conducerea guvernului din 2006. Programul său electoral prevede creșterea impozitelor asupra celor cu venituri ridicate, reducerea fiscalității pentru canadienii din clasa de mijloc și angajarea țării în lucrări de infrastructură ce s-ar traduce prin trei ani de deficit bugetar.

În afara principalelor trei partide, Verzii conduși de Elizabeth May, singura deputată ecologistă după alegerile din 2011, și Blocul din Quebec (ce deține 4 mandate de deputat) pot spera și ele să obțină mandate în Camera Comunelor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă