23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCând vor fi anulate Statele Unite sancţiunile impuse Rusiei

Când vor fi anulate Statele Unite sancţiunile impuse Rusiei

Secretarul de Stat american, John Kerry, sugerează că sancţiunile internaţionale impuse Rusiei pe fondul crizei ucrainene ar putea fi anulate în câteva luni dacă Administraţia de la Moscova dă dovadă de cooperare, informează CNN, citat de Mediafax.

Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană au adoptat o serie de sancţiuni economice şi diplomatice împotriva Rusiei la începutul anului 2014, din cauza ingerinţelor Moscovei în Ucraina. “Cred că prin eforturi şi prin dovezi de bunăvoinţă, prin demonstrarea intenţiilor legitime de soluţionare a problemelor, este posibil ca în următoarele luni să găsite modalităţi de anulare a sancţiunilor”, a declarat John Kerry într-un discurs rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos.

“În mod evident, sancţiunile vor putea fi anulate doar dacă Rusia şi Ucraina îşi vor îndeplini angajamentele de instaurare a păcii şi stabilităţii în regiune. Aceste lucruri implică armistiţiu total în estul Ucrainei şi retragerea armamentului greu din regiune”, a subliniat Kerry.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, între armata ucraineană şi insurgenţi proruşi, a izbucnit în martie 2014 şi s-a soldat, potrivit estimărilor ONU, cu peste 9.000 de morţi.

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă