20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCaracatiţa Statului Islamic loveşte până în Indonezia

Caracatiţa Statului Islamic loveşte până în Indonezia

Cel puţin 7 morţi au fost înregistraţi  în capitala indoneziană, lovită de rafale de împuşcături şi atacuri cu bombă. Transportoare blindate au fost aduse pe străzi în mijlocul exploziilor într-unul din cele mai frecventate cartiere ale oraşului. Atacurile de ieri au semănat panică la Jakarta, teme­rile fiind că grupul Statul Islamic are adepţi în arhipelagul din Asia de Sud-Est. Înaintea comiterii lor, organizația teroristă a lansat un avertisment ciudat în care se spunea că „va avea loc un  concert în Indonezia care va figura în toate informaţiile internaţionale“.

Cel puţin doi kamikaze s-au detonat ieri într-un cartier rezidenţial din capitală, care găzduieşte ambasade şi hoteluri de lux şi mai multe birouri ale ONU. Purtătorul de cuvânt al poliţiei, colonelul Muhammad Iqbal a declarat că au fost ucise 7 persoane, din care cinci atacatori, şi a precizat că împuşcăturile au avut loc într-un cinematograf aflat în aceeaşi clădire cu cafeneaua Starbucks.

Un reprezentant regional al ONU, Jeremy Douglas preciza că ieşea din maşină în faţa birourilor organizaţiei mondiale când a explodat „o bombă enormă“, care a zguduit cartierul asemenea unui cutremur puternic. Ieri, identitatea atacatorior era încă necunoscută, dar preşedintele Joko Widodo, într-un discurs televizat, a denunţat acte „teroriste“ şi a cerut oamenilor să-şi păstreze calmul. „Statul, naţiunea şi oamenii nu trebuie să se teamă de aceste acte teroriste“, a precizat şeful statului în timp ce poliţia anunţase că un grup legat de SI este suspectat că ar fi comis atacurile. Mai multe ore poliţia a menţinut un avertisment asupra unor posibile tiruri izolate, dar după-amiază a afirmat că „toţi atacatorii au fost anihilaţi“ şi „situaţia este sub control“. Derularea exactă a acestor atacuri ca şi numărul precis al morţilor, rămân pentru moment incerte.

În urmă cu câteva săptămâni, Indonezia anunţase că a dejucat un atentat sinucigaş, proiectat de presupuşi extremişti, legaţi de SI. Se estimează că 500-700 de indonezieni s-au alăturat Statului Islamic în Irak şi în Siria şi guvernul este preocupat că revenirea lor ar putea declanşa atacuri. În ţară operează şi grupări separatiste, iar experţii susţin că este încă prea devreme să se stabilească responsabilii atacurilor de ieri. Indonezia a suferit cel mai grav atac în 2002, când 202 persoane au fost ucise în trei atentate cu bombă în stațiunea turistică Bali. Atunci, au fost recunoscuţi vinovaţi mai mulţi membri ai Jemaah Islamiyeh, grupare islamistă violentă.

Extremism şi terorism

Atentate cu bombă au fost comise de grupări extremiste până în 2009 când ripostele autorităţilor le-au slăbit operaţiunile. Emergenţa SI în Siria şi în Irak a alimentat îngrijorările că reţelele extre­miste se vor întări. Indonezia, ţara musulmană cea mai populată din  lume, se confruntă cu propriul său „război contra terorismului“ după atentatele din Bali, dar arhipelagul nu a mai cunoscut atentate majore după cele din iulie 2009 în hoteluri de lux din Jakarta. Analiştii locali susţin că se ştie că „SI intenţionează proclamarea în regiune a unei provincii“. Coaliţia internaţională vizează lovirea Statului islamic „la portofel“ şi a bombardat o rezervă de bani lichizi a grupului la Mossul, în nordul Irakului, „milioane de dolari, posibil dinari“ irakieni proveniţi din activităţile ilicite ale SI, cum este contrabanda cu pe­trol, jafuri sau extorsiuni de fonduri. Aceste lovituri contra finanţelor sale, nu împiedică organizaţia jihadistă să-şi continue atacurile din ce în ce mai departe de fieful său. Şi-a intensificat luptele pentru cucerirea zonelor petroliere din Libia, miercuri adepţii săi au comis atentatul sinucigaş din centrul istoric al oraşului Istanbul, soldat cu uciderea a  zece turişti germani.

Turcia, o ţintă?

În Turcia, în noaptea de miercuri spre joi, un comisariat de poliţie a fost ţinta unii atac cu maşină-capcană, în care au murit cinci persoane şi au fost rănite alte 39, în provincia Diyarbakir. După atacul cu bombă, atacatorii au continuat atacul cu tiruri de rachete şi arme grele.

PKK a lansat o insurecţie  formală contra statului turc în 1984 pentru independenţa kurzilor, conflictul lăsând în urmă zeci de mii de morţi. În ultimii ani a avut loc o încetare a focului şi discuţii pentru pace cu autorităţile de la Ankara, dar o nouă izbucnire a violenţei a avut loc între forţele de securitate turce şi rebelii PKK după ce Turcia s-a alăturat coaliţiei internaţionale pentru combaterea terorismului ,dar consideră terorişti şi rebelii PKK.

După atentatul din Istanbul, preşedintele Erdogan a declarat  că „guvernul nu face nici o diferenţă între grupările teroriste, oricare ar fi numele sau abrevierea lor“. 

Coaliţia internaţională a bombardat o rezervă de bani lichizi a grupului la Mossul, în nordul Irakului, «milioane de dolari, posibil dinari» irakieni proveniţi din activităţile ilicite ale SI

Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă