14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCare a fost reacția lui Obama la ultimele declarații ale lui Netanyahu

Care a fost reacția lui Obama la ultimele declarații ale lui Netanyahu

Preşedintele american Barack Obama i-a transmis lui Benjamin Netanyahu că Statele Unite “reevaluează” aspecte ale relaţiei lor cu Israelul, în urma declaraţiilor provocatoare pe care premierul israelian în exerciţiu le-a făcut înaintea alegerilor legislative anticipate de marţi, informează Mediafax.

Apelul telefonic în cursul căruia şeful statului american i-a transmis acest lucru a fost prezentat ca mesaj de felicitare pentru victoria pe care Netanyahu a obţinut-o marţi, însă constituie totodată un avertisment dur după ce premierul în exerciţiu a declarat că se opune creării statului Palestina în ultimele două zile de campanie.

“Preşedintele i-a spus premierului că este necesar să ne reevaluăm opţiunile, în urma noii poziţii şi comentariilor pe care acesta le-a făcut cu privire la soluţia cu două state”, a declarat un oficial de la Casa Albă. Obama a subliniat în timpul convorbirii asupra “angajamentului de lungă durată faţă de soluţia cu două state” al Washintonului, potrivit unui comunicat emis de către Casa Albă.

De altfel, Netanyahu a părut să retracteze joi dezavuarea soluţiei cu două state, într-un efort de a obţine voturile extremei dreapte, după ce sondajele de opinie publicate înainte de scrutin arătau că pierdea teren în faţa opoziţiei. Oficiali americani declaraseră deja că aşteaptă să vadă dacă Netanyahu avea să menţină, în perioada în care urmează să încerce formeze o coaliţie guvernamentală, comentariile prin care a respins existenţa unui stat palestinian.

I-au luat două zile să-şi schimbe poziţia la o sută optzeci de grade, comentează CNN. “Nu vreau o soluţie cu un stat. Vreau o soluţie paşnică, durabilă, cu două state”, a declarat Netanyahu joi, într-un interviu pentru MSNBC. “Nu mi-am schimbat politica”, a adăugat el. Înainte de convorbirea dintre Obama şi Netanyahu, secretarul de presă al Casei Albe Josh Earnest aproape că a anunţat că reevaluarea Statelor Unite include susţinerea unei rezoluţii ONU privind crearea unui stat palestinian. Israelul se opune rezoluţiei, însă oficiali americani au sugerat că aceasta este una dintre posibilităţi, în urma declaraţiilor provocatoare ale lui Netanyahu.

Întrebat recent de site-ul israelian de ştiri NRG dacă respinge crearea unui stat palestinian în timp ce este el premier, Netanyahu a răspuns “într-adevăr”. El a denunţat ideea creării unui asemenea stat, invocând provocări în domeniul securităţii la adresa Israelului. Comentariile pe care Netanyahu le-a făcut luni au fost percepute ca un element-cheie în victoria pe care a obţinut-o marţi, însă ele au provocat “îngrijorări semnificative” unor oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei americane, care au denunţat respingerea soluţiei cu două state drept o piedică importantă în relaţiile americano-israeliene şi contravenind politicii americane în acest sens, vechi de peste un deceniu.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă