8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCasa Albă reafirmă angajamentul Statelor Unite de a-şi apăra aliaţii NATO

Casa Albă reafirmă angajamentul Statelor Unite de a-şi apăra aliaţii NATO

Statele Unite ale Americii au un angajament ferm faţă de apărarea reciprocă între aliaţii NATO, a declarat joi Casa Albă, după ce candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a ridicat semne de întrebare privind angajamentul său de a apăra automat aliaţi NATO în cazul în care aceştia sunt atacaţi, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a refuzat să comenteze direct afirmaţiile făcute de Trump în cadrul unui interviu acordat The New York Times, însă a spus că potenţialii duşmani nu ar trebui să facă nicio greşeală sau eroare de calcul în legătură cu promptitudinea Washingtonului de a-şi apăra aliaţii NATO. 'Angajamentul SUA faţă de această poziţie este ferm', a spus Earnest. 'Preşedintele (Barack Obama) a reînnoit acest angajament în urmă cu două săptămâni când s-a aflat la Varşovia, în Polonia, unde a participat la Summitul NATO', a mai spus el. 

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a ridicat miercuri noi semne de întrebare privind angajamentul său de a apăra automat aliaţi NATO în cazul în care aceştia sunt atacaţi, spunând că mai întâi va analiza contribuţia lor la Alianţa Nord-Atlantică. Trump a reiterat poziţia sa naţionalistă care i-a marcat candidatura până acum, spunând că îi va obliga pe aliaţi să împartă costurile cu apărarea acoperite timp de decenii de SUA, va anula tratate vechi pe care le consideră nefavorabile şi va redefini ce înseamnă a fi partener al SUA.

Cele mai citite

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă