11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAccident AERONAUTIC fără precedent la MOSCOVA. Vezi bilanţul catastrofei

Accident AERONAUTIC fără precedent la MOSCOVA. Vezi bilanţul catastrofei

Un grav accident aviatic, mai puţin obişnuit, s-a înregistrat în apropierea Moscovei.

Două aeronave, un elicopter şi un hidroavion, s-au ciocnit in zbor. Toate cele nouă persoane aflate la bordul celor două aparate (cinci în hidroavion, patru în elicopter) au decedat, informează portalul de ştiri Unimedia (Republica Moldova).

Printre victime se află şi o fată de zece ani.

După coliziune, ambele aeronave s-au prăbușit în lacul de acumulare Istrinskoye, aflat într-o suburbie din nord-vestul oraşului Moscova.

Incidentul s-a produs sâmbătă.

Conform datelor preliminare ale anchetei, vinovat de producerea accidentului este pilotul elicopterului, întrucât nu a respectat regulile de siguranță în timpul zborului.

Hidroavioanele Cessna 206 H au mai avut probleme şi sunt retrase din fabricaţie

Elicopterul era de tip Robinson 44, iar hidroplanul de tip Cessna 206 H. Aceste aeronave sunt produse de o firmă canadiană, pe baza modelului de avion Cessna 206.

Compania canadiană a anunţat acum câţiva ani că renunţă la producerea acestui tip de hidroavion, motivul invocat fiind cererea redusă de pe piaţă. Există însă şi informaţii legate de probleme tehnice ale acestui tip de hidroavion, una dintre ele fiind dificultatea pasagerilor de a ieşi rapid din aeronavă, în caz de urgenţă.

Citeşte şi: Un avion uşor s-a PRĂBUŞIT în California. Pilotul a decedat

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă