23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCatastrofa feroviară din ITALIA s-ar putea datora unei ERORI a controlorilor de...

Catastrofa feroviară din ITALIA s-ar putea datora unei ERORI a controlorilor de trafic

Controlorii de trafic feroviar au confundat trenurile, situaţie care a condus la producerea catastrofei feroviare din Italia, infornează joi presa italiană citată de  Mediafax.

Unii călători au declarat că, înaintea producerii dezastrului, au fost coborâţi dintr-o garnitură feroviară şi urcaţi în alta, care a pornit rapid căci avea întârziere.

Potrivit unor călători şi rude ale victimelor citaţi de ziarul La Repubblica, problemele ar fi fost în gara Andria. Pasagerii au fost coborâţi dintr-un tren cu care ajunseseră în această gară şi care oprise pe Linia 1. Pasagerilor li s-a spus să coboare din acel tren şi să urce în altul, care era staţionat pe Linia 2. După urcarea pasagerilor, acel tren a plecat rapid din gară, pentru că acumulase întârziere şi trebuia să o recupereze. Trenul a intrat pe un segment cu o singură linie şi s-a lovit frontal cu altul, care venea din sens opus, din Corato.

Martorii susţin că aceasta ar putea fi cauza accidentului: controlorii de trafic din Andria au fost atenţi să nu plece trenul de la Linia 1, neobservând că a plecat altă garnitură. Traficul pe segmentul de cale ferată pe care a avut loc accidentul era dirijat prin telefon, printr-un sistem învechit, astfel că anchetatorii italieni se concentrează pe ipoteza unei erori umane.

Două trenuri s-au lovit frontal, marţi la prânz, în zona Ruvo-Corato, în regiunea italiană Puglia, la periferia oraşului Bari. Accidentul a avut loc pe un segment feroviar cu o singură linie. Bilanţul victimelor este de 23 de morţi şi 50 de răniţi. Alte patru persoane sunt dispărute.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă