10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialCâţi ani de ÎNCHISOARE a primit "Adrian Severin" din Austria

Câţi ani de ÎNCHISOARE a primit “Adrian Severin” din Austria

Fostul ministru şi eurodeputat austriac Ernst Strasser, judecat pentru acte de corupţie în celebrul dosar “Lobby în Parlamentul European”, în care este acuzat şi europarlamentarul român Adrian Severin, a fost condamnat la patru ani de închisoare, informează AFP, potrivit Mediafax.

Strasser a fost nevoit să demisioneze din postul de deputat european în martie 2011, după ce a fost înregistrat cu camera ascunsă, alături de alţi doi eurodeputaţi, între care Adrian Severin, de jurnalişti de la cotidianul britanic Sunday Times, care s-au prezentat drept membri ai unor grupuri de lobby.

Citeşte şi Cazul Severin din Austria. O lecţie de justiţie pentru România

Filmaţi cu camera ascunsa, cei trei eurodeputaţi au acceptat să prezinte amendamente dedicate unui grup de lobby în schimbul unor sume de până la 100.000 de euro pe an.

Ce spune Adrian  Severin despre condamnarea lui Strasser

Întrebat cum comentează condamnarea lui Ernst Strasser, eurodeputatul Adrian Severin a declarat că paralele între cazul său şi al fostului europarlamentar Ernst Strasser, de asemenea implicat în scandalul “Sunday Times” şi condamnat luni în Austria la patru ani de închisoare cu executare, sunt “speculative şi forţate”.

“Nu se pot face paralele sau, dacă se fac, trebuie să le facem complet diferit. Să facem comparaţii în toate direcţiile, nu în una singură. Cel mai repede s-a mişcat justiţia spaniolă, care l-a scos din cauză pe colegul spaniol şi el implicat de «Sunday Times», iar acum se află aici, cu mine, la Strasbourg. Iar justiţia austriacă sunt convins că nu s-a pronunţat pe baza alegaţiilor din «Sunday Times», ci pe baza propriei cercetări. Oricum, condamnarea domnului Strasser nu este definitivă, iar eu nu am cum să mă pronunţ, chiar şi după aceea, pentru că nu cunosc detaliile”, a afirmat Severin.

Citeşte şi Afacerea “Lobby în PE”. Austriacul Ernst Strasser riscă 10 ani de închiosoare. Severin rămâne europarlamentar

El a subliniat din nou că nu a comis vreo ilegalitate, adăugând că întârzierea concluziilor de către procurorii DNA nu este în interesul său.

“Este exclus că m-ar proteja DNA pe mine, procurorii au cercetat cazul meu, nu al domnului Strasser. Din moment ce nu au anunţat vreo concluzie, înseamnă că îşi continuă cercetările. (…) Nu mă avantajează prelungirea sub nicio formă. Atât timp cât se prelungeşte această situaţie, normal că există tot felul de suspiciuni legate de mine, există o stare de incertitudine, de instabilitate. Până în acest moment nu am a face plângeri în ceea ce priveşte activitatea DNA, nici laude, dar aştept şi îi las să îşi facă treaba în linişte. Nu am încălcat nicio lege şi, prin urmare, cred că lucrurile ar trebui să se închidă în felul acesta”, a spus Severin.

Severin a menţionat că al patrulea coleg eurodeputat implicat în 2011 în scandal, slovenul Zoran Thaler, care a demisionat din PE acuzând presiunile psihologice, se află în aceeaşi fază cu el a cercetărilor, nefiind încheiată ancheta.

“Fiecare caz a avut specificul lui, inclusiv în «Sunday Times». Fiecare răspunde pentru faptele lui, eu nu pot să răspund pentru ce a făcut altul şi nici pentru ce nu am făcut eu. Este posibil şi regretabil ca printre colegii mei europarlamentari unii să fi comis ilegalităţi. E perfect posibil, dar nu sunt eu dintre aceia. În principiu, cine se simte vinovat, pleacă”, a argumentat europarlamentarul, adăugând că tocmai din acest motiv el şi colegul spaniol, Pablo Zalba Bidegain, nu şi-au prezentat demisia din PE.

Citeşte şi Austriacul Ernst Strasser, anchetat de PE alături de Adrian Severin, a fost inculpat pentru corupţie. El riscă până la zece ani de închisoare

Întrebat despre cel de-al doilea caz deschis de procurorii DNA pe numele său, în 2012, privind facilitarea obţinerii pe nedrept de către apropiaţi ai săi a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European, Severin a spus că nu mai ştie nimic despre evoluţia dosarului după audierea din luna iulie a anului trecut.

“Am colaborat în totalitate, am prezentat tot ce am avut de prezentat. Eu nu ştiu ce fac procurorii DNA pentru că nu am cum să ştiu, nu m-am mai reîntâlnit cu ei din acel moment. Presupun că lucrează şi, când vor ajunge la o concluzie, o vor prezenta”, a spus Severin, care a mai ţinut să menţioneze că este singurul europarlamentar obligat să prezinte explicaţii despre modul în care şi-a cheltuit suma forfetară.

Scandalul “Lobby în Parlamentul European”

În primăvara lui 2011, reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi – un român, un sloven şi un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat, relata atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: “Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru “servicii de consiliere”.

În 20 martie 2011, Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică «The Sunday Times» împotriva celor trei eurodeputaţi. Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.

Adrian Severin şi-a dat demisia însă din PSD. El a fost de asemenea exclus din grupul S&D, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior anunţase intenţia de a se retrage. Severin a rămas în continuare europarlamentar neafiliat, refuzând să renunţe la această calitate, în pofida solicitărilor şi criticilor primite.

În 5 aprilie 2011, prin intermediul Ministerului Justiţiei, DNA a solicitat preşedintelui PE ridicarea imunităţii lui Severin, cât şi o opinie juridică referitoare la incidenţa unor dispoziţii procedurale prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În plus, în 12 aprilie 2011, procurorul şef al DNA a solicitat preşedintelui PE să ia toate măsurile pentru conservarea bunurilor, documentelor, computerelor şi a altor mijloace de probă aflate în birourile Parlamentului European, cât şi datele stocate în serverele instituţiei, necesare desfăşurării anchetei penale. Tot atunci, DNA a reiterat cererea de a comunica o opinie juridică în legătură cu unele proceduri prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În 23 iunie 2011, Parlamentul European a hotărât ridicarea imunităţii lui Adrian Severin şi a încredinţat preşedintelui PE sarcina de a transmite imediat această decizie autorităţilor competente şi lui Severin.

În 2012, procurorii DNA au extins cercetările în cazul europarlamentarului Adrian Severin, fiind acuzat, pe lângă luare de mită şi trafic de influenţă, şi de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, pentru a înlesni unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European.

Potrivit Ordonanţei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 – 2010, Adrian Severin a folosit şi a prezentat în Parlamentul European documente, declaraţii false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 şi 09 iulie 2008).

“Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanţă încheiate cu şase societăţi comerciale româneşti, înfiinţate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanţă. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European”, notează procurorii DNA în documentul citat.

În 16 iulie 2012, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Adrian Sverin noile acuzaţii.

Cele mai citite
00:01:23

Qatar ripostează împotriva „minciunilor” israeliene

Doha, Qatar – Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Mohammed al-Ansari, a criticat membrii oficialității israeliene, inclusiv miniștri din guvernul...

Gabriela Firea: “Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei”

Gabriela Firea, președintele PSD București și candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, și-a exprimat speranța că locuitorii Bucureștiului vor vota pentru un oraș fără gropi,...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă