16.4 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialCâţi imigranţi au fost salvaţi, în 48 de ore, pe Mediterana

Câţi imigranţi au fost salvaţi, în 48 de ore, pe Mediterana

Aproximativ 3.600 de imigranţi au fost salvaţi în ultimele 48 de ore în Marea Mediterană, au anunţat, joi, autorităţile italiene, relatează Reuters, conform Mediafax.

Peste 600 de imigranţi, majoritatea somalezi şi nigerieni, au fost aduşi la ţărm de nava de război britanică HMS Bulwark. Ei au fost debarcaţi în portul din Catania, în Sicilia, a anunţat Paza de Coastă a Italiei.

Sandra Dike, o nigeriană în vârstă de 20 de ani, a spus că şi-a părăsit țara de origine din cauza pericolului constituit de gruparea islamistă Boko Haram.

“Nu eşti în siguranţă atunci când mergi într-un loc public (…). Ei (islamiştii din cadrul Boko Haram) ar putea bombarda în orice moment”, a deplâns ea.

“Războiul din Libia este mai rău. Acesta este motivul pentru care am decis să vin în Italia”, a precizat tânăra din Nigeria.

Conflictul din Libia ar urma să crească numărul celor care vin în Italia în 2015 la 200.000, cu 30.000 mai mult faţă de anul trecut, potrivit unei estimări a Ministerului italian de Interne.

Nava Phoenix a salvat 561 de persoane joi, între care 136 de femei şi 60 de copii, majoritatea din Eritreea.

Alţi aproximativ 2.500 de imigranţi au fost salvaţi în largul coastelor Libiei, a precizat Paza de Coastă a Italiei.

La începutul lunii mai, când vremea era de asemenea plăcută, aproximativ 6.800 de persoane au fost salvate în decurs de trei zile, în timp ce alte zeci au murit înecate.

Un val de imigranţi clandestini continuă să vină spre Italia, după ce aproximativ 170.000 de persoane au fost salvate pe mare, de către autorităţile italiene, până la sfârşitul lui 2014.

Roma exercită presiuni asupra Uniunii Europene să facă mai mult pentru a ajuta la salvarea imigranţilor, în contextul în care mulţi dintre ei sunt solicitanţi de azil care speră să ajungă la rude stabilite în nordul Europei.

Un număr-record de 280.000 de treceri ilegale ale frontierei au fost înregistrate anul trecut pe teritoriul celor 28 de state membre UE, potrivit Agenţiei europene pentru supravegherea frontierelor Frontex.

Cele mai citite

Accident pe autostrada Transilvania. Un bărbat a murit

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a pierit sâmbătă, 25 mai 2024, într-un tragic accident rutier petrecut pe autostrada Transilvania. Bărbatul a fost...

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...

Marcel Ciolacu, despre posibilitatea ca Rusia să atace România: “Suntem pregătiți”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o declarație sâmbătă, că România este o țară sigură și că nu există motive de îngrijorare în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă