13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCâţi români au plecat din ţară în 2010?

Câţi români au plecat din ţară în 2010?

Banca Mondială a dat publicităţii un raport privind numărul românilor care au emigrat în acest an. Este vorba de aproximativ 2,77 milioane de persoane, adică 13,1% din populaţie. Datele centralizate de instituţia financiară relevă că cei mai mulţi români au emigat către Italia, Spania, Ungaria, Israel, SUA, Germania, Canada, Austria, Franţa şi Marea Britanie. Cu toate acestea, numărul celor care pleacă din ţară va scădea substanţial pe termen lung, în 10-15 ani, în condiţiile în care România va converge către Europa.

“Pe termen scurt este greu de anticipat o creştere a numărului emigranţilor pentru că şi oportunităţile din străinătate au dispărut. Pe termen lung, respectiv în 10 -1 5 ani, mă aştept că emigraţia să scadă substanţial, în măsură în care România va converge către Europa”, a declarat Cătălin Păuna, economistul-şef al biroului Băncii Mondiale din România, pentru Mediafax.

În aproximativ 10-15 ani România va atinge un prag la care, din perspectivă economică, emigrarea nu va mai fi rentabilă pentru români. Românii calificaţi nu vor mai plecă în străinătate deoarece salariilor lor vor converge foarte rapid spre nivelurile din vestul Europei. “Cred că emigrarea personalului calificat este un semnal foarte puternic, însă consider că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este ce alternativă avem pentru că sunt acestea ocupaţii cerute în multe ţări din Europa şi nu numai. Totodată, în aceste domenii personalul se formează destul de greu, durează ceva timp şi este costisitor. Acesta este unul dintre factorii care explică de ce există deficit de forţă de muncă pe zonele respective în multe state din Europa Occidentală”, a explicat Păuna, citată de ziare.com.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă