10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCe cred americanii despre folosirea torturii de către CIA

Ce cred americanii despre folosirea torturii de către CIA

Puțin peste jumătate dintre americani (51%) cred că folosirea torturii pentru interogarea suspecţilor este justificată, în timp ce numai 29% cred că aceste metode practicate de CIA nu sunt potrivite, arată un sondaj publicat luni.

Potrivit Mediafax, și mai mulţi americani (56%) sunt de părere că recurgerea la tortură în timpul interogatoriilor a permis să se obţină informaţii care au împiedicat atentate. Doar 28% susţin contrariul, iar 16% nu au o părere, se arată în acest studiu efectuat de Centrul de cercetare Pew.

De asemenea, 42% dintre americani cred că publicarea de către Senat a unui raport despre aceste practici este o "decizie bună", 43% o consideră o "decizie proastă", iar 15% nu au o opinie.

Sondajul a fost realizat la telefon, în perioada 11-14 decembrie, asupra unui număr de 1.001 adulţi cu vârsta de peste 18 ani care trăiesc în Statele Unite, mai scrie Mediafax.

Raportul publicat marţi de către Senatul american, care a provocat o undă de şoc în ume, prezintă detalii despre tortura la care au fost supuşi deţinuţi – privaţi de somn o săptămână, ţinuţi legaţi zile întregi în întuneric, aruncaţi în apă cu gheaţă sau supuşi simulării înecului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă