18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCe decizie va lua UE, după alegerile din Grecia

Ce decizie va lua UE, după alegerile din Grecia

Uniunea Europeană se confruntă cu victoria categorică a partidului stângii radicale Syriza în Grecia, relatează AFP, conform Mediafax.  

Astfel, UE va trebui să se acomodeze cu Alexis Tsipras şi să aleagă între confruntare şi concesii dificil de acceptat pentru unele ţări, precum Germania. 

Alexis Tsipras cere o restructurare a datoriei, care reprezintă 177 la sută din PIB. Partenerii săi nu au în vedere decât o relaxare şi aceasta în condiţiile continuării reformelor.

Citeşte şi: Grecii au ales extrema stângă. Cum va fi AFECTATĂ Uniunea Europeană

Primele semnale vor fi transmise încă de luni, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro la Bruxelles, pe tema viitorului programului de ajutor financiar de care beneficiază Atena. Prevăzută cu mult înainte, ea coincide cu noile circumstanţe din Grecia.

Victoria Syriza a surprins prin amploarea sa, dar ea nu ia prin surprindere şi partenerii Greciei.

"Nu vom scăpa de o renegociere, întrebarea este care va fi subiectul ei: termenele limită, valoarea sau amândouă", a mărturisit duminică o sursă europeană la Bruxelles. 

Poziţia Germaniei va fi determinantă. Victoria lui Tsipras "subminează politica actuală organizată după principii germane", a subliniat duminică Julian Rappold, de la Institutul german de politică externă.

"Calea prezentată de Merkel ca fiind fără alternativă ar putea fi pusă sub semnul întrebării", a continuat Rappold. 

Un nou termen pentru Guvernul grec

Partenerii Greciei sunt pregătiţi să ofere un termen noului Guvern grec înainte de a putea negocia în linişte planul său de ajutor, a asigurat ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin. O extindere cu şase luni a programului actual, deja prelungit în decembrie până la sfârşitul lui februarie, ar putea fi un prim răspuns, a declarat sursa citată.

"Trebuie să vedem propunerile pe care le va face Tsipras", a declarat ministrul italian al Afacerilor Europene, Sandro Gozi.

"Poporul grec lasă în spate austeritatea", a declarat Tsipras, duminică, în prima sa intervenţie după victoria partidului său. Puţin mai târziu, el a precizat că vrea să "negocieze" cu creditorii internaţionali "o nouă soluţie viabilă care să fie benefică pentru toţi", fără a intra în detalii.

 Atena trăieşte din 2010 sub perfuzia creditorilor internaţionali, care au promis să îi împrumute 240 de miliarde de euro în schimbul unei austerităţi drastice.

Citeşte şi: Syriza joacă soarta Greciei și a Europei la ruleta rusească

"Predau o ţară care este pe cale să iasă din criză, care este membră a Uniunii Europene şi a zonei euro şi sper că viitorul Guvern va menţine aceste achiziţii", a subliniat Antonis Samaras, premierul în exerciţiu, după ce şi-a recunoscut înfrângerea.

Sunt aşteptate momente tensionate între Bruxelles şi Atena în următoarele săptămâni, apreciază un funcţionar european de rang înalt.

Între Merkel şi Syriza, "va avea loc o partidă de poker intensă", anticipează Julian Rappold.

"În prezent, pentru Guvernul german o ştergere a datoriei nu este negociabilă. Trebuie să existe o concesie."Nu vrem să fim cei care împing Grecia în prăpastie", a explicat el.

"Trebuie relaxate condiţiile, de exemplu prin prelungirea duratei împrumuturilor şi reducând nivelul dobânzii la unele împrumuturi", a declarat economistul Jacques Sapir pentru cotidianul francez Liberation.

Economistul Paul De Grauwe avertizează că refuzul de relaxare a condiţiilor va fi o eroare pentru că acest lucru "va condamna Grecia la mulţi ani dificili şi va încuraja mişcările politice extremiste" şi va perturba zona euro în ansamblu. 

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă