22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialCe îi determină pe imigranţi să își riște viețile în Mediterana

Ce îi determină pe imigranţi să își riște viețile în Mediterana

Refugiaţii şi imigranţii din Libia se confruntă cu violuri, tortură şi răpiri pentru răscumpărare, precum şi cu o exploatare susţinută din partea angajatorilor, se arată în raportul publicat, luni, de Amnesty International, informează Mediafax.

“Condiţiile îngrozitoare pentru imigranţi, împreună cu ilegalităţile şi conflictele armate care devastează ţara, arată clar cât de periculoasă este viaţa în Libia în prezent. Fără perspective legale de a scăpa şi a fi în siguranţă, ei sunt obligaţi să îşi pună vieţile în mâinile traficanţilor care îi abuzează şi îi atacă fără milă”, a declarat Philip Luther, directorul Amnesty International pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

“Comunitatea internaţională a stat şi s-a uitat cum Libia a căzut pradă haosului de la încheierea campaniei militare NATO în 2011, permiţând efectiv miliţiilor şi grupărilor armate să ia amploare. Liderii mondial au o responsabilitate şi trebuie să se pregătească pentru a face faţă consecinţelor, incusiv un număr mai mare de refugiaţi şi imigranţi care fug din calea conflictului şi a abuzurilor din Libia. Solicitanţii de azil şi imigranţii sunt printre cele mai vulnerabile persoane din Libia şi solicitările lor nu trebuie ignorate”, a adăugat el.

Ani la rând, Libia a fost atât ţară de destinaţie cât şi de tranzit pentru refugiaţii şi imigranţii care fug din calea sărăciei, a conflictelor sau persecuţiilor în Africa subsahariană şi Orientul Mijlociu. Mulţi vin în Libia sperând să ajungă în Europa. Dar creşterea nivelului criminalităţii şi ameninţarea reprezentată de grupările armate exacerbează riscurile cu care se confruntă, determinând comunităţi de imigranţi stabilite de ani buni în Libia să plece cu bărcile spre Europa. Abuzurile din centrele pentru imigranţi, unde mii de imigranţi şi refugiaţi, inclusiv copii, se confruntă cu detenţia pe termen nedifinit în condiţii deplorabile sunt un alt motiv pentru care unii vor să plece.

Cu puţine rute viabile pe uscat pentru a ajunge în Europa, refugiaţii sirieni sunt printre cei care călătoresc în Libia pentru a traversa apoi Mediterana către ţărmurile europene.

La un summit special organizat la Bruxelles luna trecută, Consiliul European şi-a anunţat planurile de a-şi spori resursele pentru operaţiunile de căutare şi salvare din Marea Mediterană. Consiliul European a anunţat, de asemenea, planuri pentru intensificarea eforturilor de identificare, capturare şi distrugere a vaselor înainte ca ele să fie folosite de traficanţi. Aceste măsuri urmează să fie discutate luni la întâlnirea dintre şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, şi Consiliul de Securitate al ONU. Dacă vor fi implementate, aceste măsuri vor face ca mii de imigranţi şi refugiaţi să rămână blocaţi în zona de conflict. “Introducerea unor măsuri de combatere a traficanţilor fără oferirea unor rute alternative sigure pentru persoanele disperate să fugă de conflictul din Libia, nu va rezolva problema imigranţilor şi refugiaţilor”, a declarat Luther.

Egiptul şi Tunisia au consolidat, de asemenea, restricţiile la graniţe, temându-se de un aflux de persoane din Libia, lăsând imigranţii şi refugiaţii ale căror paşapoarte au fost deseori furate sau confiscate de traficanţi, grupări criminale sau angajatorii libieni fără posibilitatea de a ieşi din ţară, cu excepţia periculoaselor călătorii pe mare către Europa.

Imigranţii şi refugiaţii creştini din Libia sunt supuşi unui risc crescut de abuzuri din partea grupărilor armate care îşi impun propria interpretare a legii islamice. Persoane din Nigeria, Eritrea, Etiopia şi Egipt au fost răpite, torturate, ucise şi hărţuite din cauza religiei lor.

Imigranţii şi refugiaţii se confruntă cu abuzuri pe tot parcursul călătoriei din vestul şi estul Africii către coasta libiană. Imigranţii şi refugiaţii subsaharieni, inclusiv copii neînsoţiţi, au fost răpiţi pentru răscumpărare. În timpul captivităţii, ei au fost supuşi torturii şi relelelor tratamente pentru a obliga familiile să plătească răscumărare.

Cele mai citite

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă