15.4 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCe prevede legea sărăciei, adoptată în Grecia

Ce prevede legea sărăciei, adoptată în Grecia

Parlamentul grec a adoptat, miercuri seara, legea sărăciei, prin care persoanele nevoiaşe vor primi electricitate gratuit, iar aproximativ 300.000 de greci vor beneficia de vouchere pentru mâncare, relatează Euronews, conform Mediafax.

Legea prevede, de asemenea, și acordarea unei alocaţii, în valoare de 220 de euro lunar, pentru plata chiriilor unui număr de 30.000 de gospodării şi alte măsuri în vederea împiedicării confiscării imobilelor.

Valoarea totală a ajutoarelor se ridică la 200 de milioane de euro.

Premierul Alexis Tsipras a promis în campania electorală că se va ocupa de ceea ce consideră drept o “criză umanitară”.

“Unii au tupeul să vorbească despre acţiuni unilaterale, iar unii de aici au repetat şi ei acest lucru. Dacă o fac pentru ca să ne sperie, răspunsul este simplu, nu ne sperie şi nu ne descurajează”, a subliniat premierul, într-un discurs pe care l-a susţinut în Parlament.

În pofida faptului că economia greacă a început să se redreseze, lucrătorii umanitari sunt de acord asupra faptului că situaţia s-a înrăutăţit.

Şomajul-record a crescut de patru ori numărul persoanelor nevoite să supravieţuiască cu ajutorul băncilor alimentare, iar tuberculoza, eradicată în urmă cu câteva zeci de ani, a reapărut.

 

Cele mai citite

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Sondaj. Imediat după ce și-a relansat candidatura, Gabriela Firea a trecut înaintea lui Piedone, însă după Nicușor Dan

Gabriela Firea ar fi pe locul al doilea în preferințele de vot pentru Primăria Capitalei, după Nicușor Dan, indică un sondaj realizat de grupul...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă