19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialCe riscă Ungaria dacă reinstaurează pedeapsa cu MOARTEA

Ce riscă Ungaria dacă reinstaurează pedeapsa cu MOARTEA

Ungaria poate rămâne fără drept de vot în Consiliul European dacă reintroduce pedeapsa cu moartea, informează Mediafax.

Reinstaurarea pedepsei cu moartea în Ungaria ar încălca tratatele UE şi Carta Drepturilor Fundamentale, iar modul în care Guvernul de la Budapesta a formulat o consultare publică pe tema imigraţiei este “profund eronat, părtinitor şi dezechilibrat”, afirmă rezoluţia.

Citește și: Ce riscă premierul Ungariei dacă va continua să susţină pedeapsa cu moartea

Rezoluţia redactată după dezbaterea din 19 mai în şedinţă plenară în prezenţa premierului ungar Viktor Orban şi a prim-vicepreşedintelui CE Frans Timmermans, europarlamentarii au condamnat declaraţiile repetate ale lui Orban privind posibila reintroducere a pedepsei cu moartea în Ungaria şi au subliniat datoria premierului de a “conduce prin puterea exemplului”.

Pedeapsa cu moartea ar atrage sancţiuni în conformitate cu Articolul 7 al Tratatului UE. Aceasta este “incompatibilă cu valori precum respectul faţă de demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectul faţă de drepturile omului, pe care se bazează Uniunea”, au subliniat ei, adăugând că orice stat membru care reintroduce pedeapsa cu moartea încalcă “tratatele şi Carta UE privind drepturile fundamentale”. Eurodeputaţii au subliniat, de asemenea, că o încălcare gravă de către un stat membru atrage după sine procedura Articolului 7 din Tratatul UE, care poate conduce la retragerea dreptului de vot în Consiliu.

Citește și: Viktor Orban, atenționat de UE, după afirmaţiile privind pedeapsa cu moarte

Europarlamentarii au denunţat, de asemenea, consultarea publică pe tema imigraţiei a Guvernului ungar. Deşi “consultarea publică poate fi un instrument important şi valoros pentru guverne pentru elaborarea politicilor”, “conţinutul şi limbajul folosit în această consultare este profund eronat, părtinitor şi dezechilibrat; stabilind o legătură subiectivă şi directă între fenomenul imigraţiei şi ameniţările privind securitatea”, au afirmat ei.

Astfel că au cerut Comisiei să “iniţieze imediat un proces de monitorizare aprofundat pe tema situaţiei democraţiei, a statului de drept şi drepturilor fundamentale în Ungaria şi să raporteze Parlamentului European şi Consiliului până în septembrie 2015”.

Comisiei i se cere, de asemenea, să prezinte o propunere de stabilire a unui mecanism UE privind democraţia, statul de drept şi drepturile fundamentale ca instrument care să permită stabilirea modului în care statele europene se conformează şi aplică principiile Cartei Drepturilor Fundamentale şi ale tratatelor UE. Europarlamentarii au cerut Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) să ajute la elaborarea acestei propuneri prin redactarea unei rezoluţii fără caracter coercitiv care să fie votată de Parlament până la sfârşitul anului.

Rezoluţia de miercuri a fost adoptată cu 362 de voturi pentru, 247 împotrivă şi 88 de abţineri.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 790: Blinken, vizită surpriză la Kiev

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit în această dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu...

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...

Revolut Money Report: Ce vor românii de la banca lor digitală?

Digital banking-ul a devenit, în ultimii ani, mai mult decât o alternativă la banking-ul clasic pentru nevoile financiare obișnuite ale clienților - plăți, împrumuturi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă