14.5 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialCe s-a discutat la Minsk?

Ce s-a discutat la Minsk?

Acordul de încetare a focului încheiat joi la Minsk oferă o "licărire de speranţă" că ostilităţile vor înceta în Ucraina, dar acesta a fost întâmpinat cu un optimism rezervat de liderii europeni. Preşedinţii rus Vladimir Putin, ucrainean Petro Poroşenko şi francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au negociat timp de aproximativ 16 ore armistiţiul care urmează să intre în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (duminică, 0.00 ora Ucrainei şi a României).

Germania a fost destul de rezervată în comentariile privind rezultatele negocierilor de la Minsk. Toate părţile au lucrat pentru a se înregistra progrese, negocierile au fost "foarte dificile", dar rezultatele lor "nu sunt o realizare", a declarat ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier. "Acordurile de astăzi nu sunt nici o soluţie universală, nici o realizare", a declarat el.

Cele mai citite

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă