15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPoliția a făcut public numele atacatorului: Cine este Khalid Masood, cel pe...

Poliția a făcut public numele atacatorului: Cine este Khalid Masood, cel pe care teroriștii l-au supranumit ”soldat al Statului Islamic”. S-a născut în Kent și a fost închis de mai multe ori

Autorul atacului de pe podul Westminster din Londra era născut în Marea Britanie și fusese cercetat de Serviciul de Securitate Internă și Contrainformații MI5 pentru fapte de violență extremistă, însă, în prezent, nu se afla în vizorul poliției, a declarat premierul Theresa May într-o conferință de presă în plenul Parlamentului.

Gruparea jihadistă ISIS a revendicat atacul, numindu-l pe autor, "un soldat al Statului Islamic".

UPDATE 17.38 Poliția a făcut public numele atacatorului: se numește Khalid Masood, avea 52 de ani și s-a născut în Kent, Marea Britanie. Ultima adresă cunoscută era în West Midlands. Masood folosea mai multe identități, scrie The Guardian. 

Scotland Yard a precizat că Masood nu era anchetat și nu intrase în vizorul serviciilor secrete cum că ar plănui vreun atentat. Avea cazier pentru fapte de violență, posesie de arme și delicte publice. Prima condamnare- în noiembrie 1983, ultima condamnare – decembrie 2003, pentru posesia unui cuțit. Nu a fost niciodată condamnat pentru acte teroriste. 



15.00: Potrivit ultimelor informații, atacatorul nu se afla pe lista primilor 3.000 de indivizi supravegheați de MI5. Acești indivizi, majoritatea islamiști, sunt monitorizați de autorități, fiind suspectați că ar fi capabili de efectuarea atacurilor teroriste sau că ar putea avea legături cu jihadiștii înrolați în ISIS. Pe numele a 500 dintre aceștia sunt în desfășurare anchete, informează The Guardian.

Miercuri după-amiaza, în jurul orei 14:45, ora locală, un bărbat în jur de 40 de ani, îmbrăcat din cap până în picioare în negru, de constituție solidă, aflat la volanul unui Hyundai 4×4, a condus mașina pe toată lungimea Podului Westminster. Suspectul a intrat cu vehiculul în balustradele de fier care înconjoară Palatul Wesminster, unde a lovit cel puțin doi pietoni. A ieșit din mașină și a început să amenințe oamenii cu un cuțit de bucătărie, cu lama de opt centimetri lungime, scrie The Telegraph. Ulterior, s-a năpustit asupra unui polițist pe care l-a înjunghiat, ofițerul Keith Palmer murind în urma rănilor provocate.

În Birmingham, în noaptea de miercuri spre joi, opt persoane au fost arestate în legătură cu atacul de miercuri, de la Westminster, a anunţat Poliţia Metropolitană citată de Sky News. Poliţia l-a identificat pe autorul atacului, dar nu a făcut publică identitatea sau naţionalitatea acestuia.

Jihadistul a folosit în atentat un autoturism închiriat, a confirmat compania proprietară a autovehiculului. Potrivit agenției Press Association, teroristul a închiriat un autoturism Hyundai i40m de la biroul companiei "Enterprise Car Hire" din comitatul West Midlands.




Citește și: LIVE UPDATE. Londra, ziua a doua. Teroriștii din ISIS au revendicat atentatul: ”Un soldat al Statului Islamic”. Opt persoane, reținute. Theresa May: Vom investi dublu în apărare. Bilanțul a fost revizuit la patru morți. O româncă este în continuare în stare critică l FOTO+VIDEO

Românii răniți în atentatul din Londra sunt doi tineri constănțeni care își petreceau vacanța în capitala Angliei. Este vorba despre Andrei Burnaz, de profesie inginer, și de Andreea Cristea, arhitect, conform informațiilor furnizate de un prieten al celor doi, Andrei Popescu, consilier municipal.

„Am tot văzut dezinformări, că românii răniţi ar fi practicat alba-neagra pe Podul Westminster. Adevărul este altul“, a declarat Popescu. Cei doi plecaseră în Londra într-un city break, pentru a sărbători ziua de naștere a lui Andrei Burnaz. Acesta are trei degete rupte şi un picior fracturat, pus în gips, dar starea sa este stabilă. Andreea Cristea s-a aruncat în Tamisa pentru a se feri de mașină, starea ei fiind mult mai gravă.

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă